Raportul care vine cu dezvăluiri uluitoare despre Joe Biden: Are o memorie limitată din cauza vârstei înaintate
Preşedintele Biden şi-a apărat, joi, competenţa mintală după ce procurorul special Robert Hur i-a pus la îndoială memoria şi capacitatea de a-şi aminti date şi evenimente în raportul întocmit în urma anchetei referitoare la gestionarea unor documente clasificate după încheierea mandatului de vicepreşedinte la Casa Albă, relatează BBC şi The Guardian.
Liderul american a convocat un briefing de presă surpriză la Casa Albă, spunându-le reporterilor: "Memoria mea este bună".
Procurorul special Robert Hur a constatat în raportul său dat publicităţii joi că Biden a manipulat în mod greşit unele documente clasificate, dar a decis să nu formuleze acuzaţii penale la adresa preşedintelui.
Însă în raportul său, procurorul a făcut mai multe remarci stânjenitoare pentru Biden, sugerând inclusiv că memoria preşedintelui are "limitări semnificative".
Declarând că nu îl va pune sub acuzare pe Biden pentru că a păstrat o serie de documente clasificate, Robert Hur - care a deţinut o funcţie înaltă în Departamentul de Justiţie în timpul administraţiei Trump - a argumentat că preşedintele, în vârstă de 81 de ani, se va prezenta probabil la proces ca fiind "un om în vârstă, rezonabil, bine intenţionat, dar cu o memorie slabă".
Casa Albă criticase deja raportul, spunând că descrierea memoriei preşedintelui - aflat în cursă pentru a obţine un nou mandat prezidenţial la toamnă - nu este "exactă sau adecvată" şi că nu îşi are locul într-un raport al Departamentului de Justiţie.
Raportul constată însă că Biden a păstrat documente clasificate şi le-a stocat în mod necorespunzător şi nesigur.
În aceste condiţii, Joe Biden a ţinut joi un scurt discurs la Casa Albă, încercând să sublinieze că a participat la o audiere de cinci ore în cadrul anchetei şi s-a întâmplat în zilele de după atacul din 7 octombrie din Israel, când era ocupat cu probleme urgente. "Eram în mijlocul gestionării unei crize internaţionale", a spus el.
Remarcile din raport referitoare la memoria sa îi stânjenesc, fără îndoială, campania electorală în condiţiile în care deja a făcut câteva gafe de memorie în ultimele zile, iar criticii săi spun că este prea bătrân pentru a mai sta încă un mandat la Casa Albă.
Spre deosebire de rivalul său prezidenţial preconizat pentru alegerile din noiembrie, Donald Trump, Biden nu va risca să facă închisoare pentru manipularea greşită a documentelor guvernamentale sensibile.
"S-A DOVEDIT ACUM A FI UN SISTEM DE JUSTIŢIE CU DUBLU STANDARD ŞI O URMĂRIRE PENALĂ SELECTIVĂ, NECONSTITUŢIONALĂ!" a reacţionat Trump pe reţelele sociale.
Aliaţii lui Trump au profitat însă de acest raport pentru a sublinia îngrijorările legate de vârsta lui Biden. "Dacă eşti prea senil pentru a fi judecat, atunci eşti prea senil pentru a fi preşedinte", a declarat Alex Pfeiffer, un purtător de cuvânt al organizaţiei Make America Great Again, un grup aliat al lui Trump.
BIDEN A UITAT CÂND A DEVENIT VICEPREŞEDINTE ŞI CÂND I-A MURIT FIUL
Hur a scris că memoria lui Biden s-a dovedit a fi "sever limitată" atunci când a fost audiat de membrii echipei sale. Biden a uitat în ce an a început mandatul său de vicepreşedinte în timpul preşedintelui Barack Obama şi când s-a încheiat, a scris Hur. Mai mult, a uitat în ce an a murit fiul său Beau, relatează Reuters.
În timpul declaraţiilor făcute joi la Casa Albă, Biden s-a arătat profund deranjat de menţionarea fiului său în raportul procurorului special. "Cum naiba îndrăzneşte să ridice această chestiune? Sincer, când mi s-a pus întrebarea, m-am gândit că nu era treaba lor", a explicat Biden.
Avocaţii lui Biden au spus că lapsusurile sale de memorie nu sunt neobişnuite pentru cineva care încearcă să descrie evenimente care au avut loc cu ani în urmă. "Astfel de comentarii nu îşi au locul într-un raport al Departamentului de Justiţie", au scris aceştia în comentariile incluse în raportul lui Hur.
După publicarea raportului, avocaţii lui Biden l-au criticat pe Hur pentru depăşirea atribuţiilor.
"A fost clar de la început că nu se justificau acuzaţii penale", a declarat avocatul personal al lui Biden, Bob Bauer. "Cu toate acestea, procurorul special nu s-a putut abţine de la excese de investigaţie", a adăugat el.
Avocatul Casei Albe, Richard Sauber, a declarat că raportul lui Hur conţine "o serie de comentarii inexacte şi nepotrivite".