MENIU

Raport INSP: 3.700 cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 determină îngrijorare. Statistică tulburătoare pe varianta DELTA

Raport INSP: 3.700 cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 determină îngrijorare / Foto: Profi Media

Institutul Naţional de Sănătate Publică a transmis miercuri, 29 septembrie, că s-au înregistrat 3.765 cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare, dintre care peste 2.000 cu varianta Delta.

De asemenea, s-au înregistrat 75 de decese, dintre care 45 la persoane infectate cu tulpina Delta. 

"Evoluţia proporţiei cazurilor confirmate cu varianta Delta din numărul total de cazuri are un trend crescător, de la 1,5% în mai, la 53,4% în septembrie", transmit specialiştii.

INSP a transmis că, până în 26 septembrie, au fost confirmate 3.765 cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare, dintre care 2.009 cu varianta Delta.

"Până la data de 26 septembrie 2021 rata de confirmare cu VOC a fost de 86%. Evoluţia săptămânală a proporţiei cazurilor confirmate cu varianta Delta din numărul total de cazuri confirmate cu VOC are un trend crescător, de la o valoare de 1,5% în S 21 (finalul lunii mai – n.r), la 53,4% în S 38 (20 – 26 septembrie – n.r.)", au transmis specialiştii.

De asemenea, s-au înregistrat 75 de decese, 45 la persoane infectate cu varianta Delta.

"Având în vedere faptul că în S 35 a fost declarată transmitere comunitară susţinută la nivel naţional a variantei Delta, decesele cauzate de COVID-19 înregistrate începând cu S 36 se consideră a fi cauzate de această variantă, cu excepţia situaţiilor în care se detectează alte VOC (Beta, Gamma sau altele, emergente)", au mai precizat specialiştii.

Mai multe articole despre:
insp sars-cov-2 varianta delta