MENIU

Raport alarmant al Avocatul Poporului. Condiţiile din penitenciare sunt inumane

În penitenciarele din România predomină decesele cauzate de afecţiunile medicale cronice. Este una dintre concluziile îngrijorătoare ale Avocatului Poporului, după verificări făcute în închisorile din ţară şi în centrele de detenţie.

UPDATE. Victor Ciorbea, Avocatul Poporului: ”Am demarat raportul după o campanie din mass-media”

Raportul a fost demarat la începutul anului, după campania Realitatea TV, a menționat Avocatul Poporului, Victor Ciorbea.

”Am ținut seama de constatările mass-media și am dispus efectuarea unor anchete în toate penitenciarele din țară și am ajuns la concluzia că trebuie să extindem aceste anchete a toate centrele de arest preventiv.

Am sintetizat în 375 de pagini rezultatele acestor anchete. Am încheiat cu anumite concluzii și propuneri pentru Guvern și cele două Camere ale Parlamentului”, a declarat Avocatul Poporului, la Realitatea TV.

Victor Ciorbea a mai precizat că acesta este primul raport care prezintă situația din toate penitenciarele și centrele de arest preventiv.

”În cazul în care cei privați de libertate acuză că s-ar fi săvârșit anumite agresiuni asupra lor de către personalul din cadrul penitenciarelor. Aceste acuzații au declanșat cercetări din partea organelor de urmărire penală”, a mai declarat Avocatul poporului.

Predomină decesele cauzate de afecţiuni medicale cronice

Din examinarea rezultatelor anchetelor efectuate în penitenciare şi în centrele de reţinere şi arestare preventivă, în ceea ce priveşte cauzele deceselor, s-a remarcat faptul că pe lângă suicid, în penitenciare predomină decesele cauzate de afecţiuni medicale cronice.

Referitor la agresiunile la care sunt supuse persoanele private de libertate, s-au constatat cazuri de agresiuni la care aceştia au fost supuşi de către personalul penitenciar sau de alte persoane private de libertate (spre exemplu, 18 cazuri la Penitenciarul Spital Jilava; 52 de cazuri în Centrul pentru Minori şi Tineri Bacău).

În ceea ce priveşte centrele de reţinere şi arestare preventivă, amplasarea la demisol, în spaţii ale unor clădiri neizolate, neventilate corespunzător, cu emanaţii permanente de mirosuri, cu o umiditate ridicată, cu infiltraţii de apă care au dus la apariţia fenomenului de igrasie şi mucegai, constituie condiţii improprii ale funcţionării locurilor de detenţie şi în egală măsură pentru desfăşurarea activităţii cadrelor de poliţie, se arată în raport. 

În centrele de reţinere şi arestare preventivă s-a observat amplasarea necorespunzătoare a camerelor de deţinere la nivelul demisolului clădirilor inspectoratelor judeţene de poliţie astfel încât ventilaţia şi aerisirea acestora era deficitară, iar iluminatul natural şi artificial insuficient. De asemenea, s-au remarcat şi lipsa grupurilor sanitare în unele camere, insuficienţa grupurilor sanitare, instalaţii sanitare care prezentau un grad ridicat de uzură şi amenajarea defectuoasă a toaletelor, folosirea WC-ului tip turcesc ca suport pentru spălarea corporală, gradul avansat de uzură al cazarmamentului, distribuirea neuniformă a materialelor igienico-sanitare, deficitul spaţiilor pentru depozitarea bunurilor personale, existenţa unor spaţii/curţi de plimbare subdimensionate, necesitatea igienizării unor spaţii de detenţie (dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare).

În plus, s-au înregistrat nemulţumiri ale persoanelor private de libertate cu privire la lipsa confidenţialităţii discuţiilor din timpul vizitelor.

Şi condiţiile de servire a mesei s-au dovedit a fi în multe penitenciare necorespunzătoare, hrana fiind servită în camere, pe genunchi, pe marginea patului, la care se adaugă imposibilitatea servirii în acelaşi interval de timp a tuturor deţinuţilor.

În ceea ce priveşte preţurile produselor comercializate de operatorii economici din incinta penitenciarelor şi preţurile convorbirilor telefonice: preţurile produselor practicate de anumiţi agenţi economici la unele produse erau mult mai mari decât cele din magazinele din zona unităţilor penitenciare (spre exemplu, în Penitenciarele Colibaşi, Giurgiu, preţurile erau cu 50% mai mari).

În unele penitenciare s-a constat expirarea termenului de valabilitate la unele produse, lipsa preţului sau a denumirii produsului, lipsa unei autorizaţii sanitare pentru unele puncte comerciale, depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare (ex: Penitenciarul Focşani).

Mai multe articole despre:
null