MENIU

Ramzan Kadîrov și-a declarat susținerea față de teroriștii Hamas. Omul lui Putin a spus că e pregătit să trimită trupe în război

Ramzan Kadîrov. Foto: Profimedia

Ramzan Kadîrov a cerut oprirea conflictului din Israel, după ce a anunțat că este pregătit să conducă o misiune de menținere a păcii în Palestina. Șeful cecen a declarat că acțiunile Hamas sunt îndreptățite să atace pentru că statul israelian le-a luat teritoriul, îi ține izolați și fără libertate. 

Într-o declarație publică, șeful Ceceniei, Ramzan Kadîrov, a exprimat sprijinul său față de Palestina și a îndemnat comunitatea mondială să ia o decizie justă cu privire la situația actuală din regiune. Kadîrov a subliniat că, dacă este necesar, unitățile cecene sunt gata să acționeze ca forțe de menținere a păcii pentru a restabili ordinea și a reduce tensiunile.

„Fac apel la comunitatea mondială să ia în unanimitate, măcar o dată, o decizie corectă cu privire la situația din Palestina. Fac apel la liderii țărilor musulmane să formeze o coaliție și să le ceară celor pe care îi numiți prieteni, Europa și întregul Occident, să nu bombardeze civili sub pretextul distrugerii militanților.

Zelenski și-a anulat discursul din Parlamentul României

Noi susținem Palestina. Și suntem împotriva acestui război, care, spre deosebire de alte conflicte, poate escalada în ceva mai mare.

Eu însumi am fost în Israel. Iar delegația noastră pentru pace a experimentat la prima mână încercările de provocare flagrantă. Prin urmare, solicit oprirea atât a războiului, cât și a oricărei forme de escaladare. Dacă este necesar, unitățile noastre sunt pregătite să acționeze ca forță de menținere a păcii pentru a restabili ordinea și a contracara orice scandalagiu”, a spus Kadîrov. 

Apropiatul lui Vladimir Putin a anunțat că o moschee pe care a ridicat-o în apropiere de Ierusalim a fost avariată în urma conflictului.

Relațiile dintre Hamas și apropiații Kremlinului s-au intensificat, după ce Israelul a criticat invazia rusească din Ucraina și a susținut regimul de la Kiev în acest conflict.

Volodimir Zelenski alături de Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni - Declarații de presă comune - VIDEO 

Mai multe articole despre:
ramzan kadirov hamas ceceni razboi israel