MENIU

Rămăşiţele de 145 de milioane de ani ale celui mai VECHI strămoş al omului, descoperite. Cum arăta

Cercetătorii britanici au descoperit în stâncile de pe coasta Dorset, în sudul Angliei, fosila unuia dintre cei mai vechi strămoși al tuturor mamiferelor, inclusiv oamenii. Dinții ce au aparținut unor creaturi asemănătoare rozătoarelor au 145 de milioane de ani vechime.

Cercetătorii care au realizat descoperirea susţin că este fără discuţie fosila unui mamifer ce aparţine arborelui genealogic al oamenilor, potrivit descopera.ro.

„Am descoperit rămăşiţele unui animal asemănător rozătoarelor care reprezintă unul dintre cei mai vechi strămoşi ai omului”, afirmă dr. Steve Sweetman, din cadrul Universităţii Portsmouth, cel care a examinat dinţii.

Mamiferele erau creaturi de dimensiuni mici, blănoase, care erau în general active pe parcursul nopţii. Specialiştii notează că acestea s-ar fi hrănit cu insecte, în timp ce speciile mai mari ar fi consumat şi plante. Dinţii erau principala lor „unealtă” cu care puteau perfora, tăia şi zdrobi hrana.

„De asemenea, sunt foarte tociţi, ceea ce înseamnă că animalul căruia i-au aparţinut a trăit o perioadă lungă de timp”, susţine dr. Sweetman. Fosilele au fost descoperite de Grant Smith, în perioada în care îşi realiza lucrarea de dizertaţie. Acesta aduna probe de rocă din golful Durlston când a descoperit dinţii nemaivăzuţi până în prezent. Una dintre speciile nou descoperite a fost denumită Durlstotherium newmani, iar a doua Dulstodon ensomi.