Rămaşi fără curent, înainte de activarea CODULUI PORTOCALIU
Mii de persoane din Bacău şi Vaslui au rămas, miercuri după-amiază, fără energie electrică, în urma unei furtuni.
Furtuna din judeţul Bacău a doborât mai mulţi stâlpi de înaltă tensiune, lăsând câteva mii de persoane din Bacău şi Vaslui fără curent electric.
Potrivit reprezentanţilor Delgaz, în în judeţul Bacău, în zona Oneşti sunt zece localităţi ce nu sunt alimentate cu energie electrică, respectiv aproape 2.900 de consumatori sunt afectaţi.
Au căzut două linii electrice, iar 29 de posturi de transformare sunt nealimentate.
În judeţul Vaslui, la graniţa cu Bacăul sunt şase localităţi fără curent, aproximativ 1.600 de consumatori fiind afectaţi.