Rămâne fostul primar al Sectorului 1 și fără mandatul de deputat? Ce spun colegii de partid
Daniel Tudorache, fost primar al Sectorului 1, urmărit penal în „Dosarul diamantelor”, a venit deja să-și preia mandatul de senator. Dacă șeful PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că nu vor mai fi acceptați oameni cu probleme în PSD, Gabriela Firea, prim-vicepreședintele partidului, spune că decizia de retragere a susținerii lui Tudorache va fi luată în cadrul Consiliului Politic Naţional.
Prim-vicepreşedintele PSD, Gabriela Firea, a declarat că decizia cu privire la susţinerea sau retragerea sprijinului lui Daniel Tudorache pentru a rămâne deputat se ia numai în cadrul Consiliului Politic Naţional.
Întrebată duminică, la Senat, dacă PSD îl mai susţine pe Daniel Tudorache care deja a venit să îşi preia mandatul de parlamentar, Firea a spus: „Decizia se ia doar în cadrul Consiliului Politic Naţional. În momentul în care acolo va fi prezentată situaţia domniei sale, cu siguranţă că se va lua cea mai corectă decizie. Nu aş vrea să mă antepronunţ eu în locul colegilor mei şi nici să vin eu cu o opinie înainte ca tot ceea ce s-a întâmplat cu domnia sa să fie analizat de către colegii noştri care sunt abilitaţi în acest sens”.
În context, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, a spus că luni dimineaţă o să se discute acest subiect şi va fi o decizie colectivă.