Raluca Turcan, sprijin pentru antreprenori: credite garantate de stat cu dobândă zero
Vicepremierul PNL - Raluca Turcan a transmis vineri că Guvernul liberal vine în sprijinul antreprenorilor cu credite pentru finanțarea capitalului de lucru, garantate de stat, cu dobândă zero.
1. CALCULEAZĂ CARE ESTE SUMA MAXIMĂ PE CARE O POȚI ÎMPRUMUTA. CUM?
- Înmulțește cu 2 cheltuielile cu salariile și contribuțiile sociale obligatorii pe care le-ai avut în anul 2019. Dacă firma s-a înființat după 01.01.2019, împrumutul nu poate depăși cheltuielile salariale pe care le-ai estimat pentru primii doi ani de activitate;
➡ SAU
- Împarte la 4 cifra de afaceri netă pe care ai avut-o în 2019, respectiv venitul brut sau norma anuală de venit în cazul persoanelor fizice care obțin venituri din activități independente.
Acestea sunt plafoanele maxime la care te poți împrumuta.
2. ÎNSCRIE-TE ONLINE ÎN PROGRAM
- Creează un cont în platforma Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM - https://www.imminvest.ro/auth/register;
- Transmite electronic informațiile solicitate de FNGCIMM și așteaptă aprobarea;
3. CÂT TIMP POT BENEFICIA DE CREDITUL PENTRU CAPITAL DE LUCRU?
- 36 de luni și termenul poate fi prelungit cu maximum 36 de luni;
4. CÂT DUREAZĂ PÂNĂ PRIMESC BANII DUPĂ CE MI SE APROBĂ SOLICITAREA?
- Plata se efectuează în lei, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data înregistrării on-line a Deciziei de plată emise de către administratorul acestei scheme de ajutor.
➡ Valoarea maximă a finanțărilor este 500.000 lei pentru microîntreprinderi, respectiv 1.000.000 lei pentru întreprinderile mici.