MENIU

Raluca Turcan: „Să încheiem cu ipocrizia legată de sporurile inventate doar pentru a majora salariile” - Unii salariați primesc venituri estimate pentru 2022

Ministrul Muncii - Raluca Turcan

Ministrul Muncii - Raluca Turcan a vorbit luni seară, la un post TV, despre sporurile din sistemul bugetar și despre legea salarizăriii unitare aflată în lucru. Aceasta a mai spus că, în prezent, pentru aceeași categorie socio-profesională unii angajați primesc salarii raportate la nivelul din 2019, în timp ce alți la nivelul estimat pentru 2022.

„Eu cred că trebuie să încheiem cu ipocrizia legată de sporurile inventate doar pentru a majora salariile. Peste tot, în sectorul public, s-au dat sporuri. Cu excepția demnitarilor, care nu au sporuri, în rest, toată lumea are sporuri în România. Așa a fost creată legea salarizării, a fost creată să fie unitară și după un articol de lege apar încă șapte care dezvoltă excepții și s-au creat tot felul de artificii în funcție de cât de influente au fost unele categorii socio-profesionale, astfel încât salariile să fie completate cu sporuri.

De multe ori, unii care muncesc nu iau sporuri suficiente, iar cei din funcții de conducere iau sporuri. De aceea, în privința legii salarizării, mi se pare firesc, în România anului 2021 să stabilim salariile în plată la ce nivel de salariu de bază se acordă. Avem salarii în plată raportate la nivelul salariilor din 2019 și avem salarii în plată, raportate la nivelul salariilor din 2022. Și, culmea, din aceeași categorie socio-profesională. În al doilea rând, avem unele sporuri care au fost create ca artificii pentru a crește salariile angajaților. Aceste sporuri, fie sunt reduse în sumă fixă, de obicei, iar acolo unde salariile chiar trebuie să crească pentru că au fost lăsați în urmă, să crească pe grila de salarizare, să crească salariul de bază. Nu trebuie să inventez sporuri care de care mai năstrușnice, ci, mai degrabă ajut omul să aibă un salariul de bază mai mare”, a spus Raluca Turcan.

Mai multe articole despre:
raluca turcan sporuri