Raluca Turcan: Referendumul este un demers inutil
Prim-vicepreşedintele PNL, deputatul Raluca Turcan, a declarat sâmbătă, la ieşirea de la urne, că deşi a votat consideră că acest "referendum a fost confiscat şi se transformă într-un demers inutil".
"Am votat din respect faţă de iniţiativa cetăţenească şi faţă de ideea consultării populaţiei prin referendum", a spus Raluca Turcan.
Prim-vicepreşedintele liberal a mai precizat că referendumul a fost confiscat de cei "care fac parte din acest guvern, care au organizat acest referendum, cu dorinţa de a acoperi din neajunsurile care astăzi marchează România, de la pesta porcină, până la creşterea preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare". "Ca să nu mai vorbim de încercările disperate de a acoperi dorinţa de albire a dosarelor şi fuga de justiţie. Din nefericire, din cauza acestui comportament politic, acest referendum a fost confiscat şi se transformă într-un demers inutil", a adăugat Raluca Turcan.
Sursa: agerpres.ro