Raluca Turcan: "Ne-am propus să regândim asistența socială" - Ce pachet de servicii se pregătește pentru familiile vulnerabile
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a anunţat că intenţionează promovarea unei legi care să prevadă „un pachet minim de servicii” de care vor beneficia copiii şi familiile vulnerabile, măsura urmând a fi luată în contextul în care autorităţile au constatat că aceste categorii sociale sunt printre cele mai vulnerabile.
„Vom stabili tot prin lege un pachet minim de servicii care se adresează cu precădere copiilor şi familiilor vulnerabile.
Şi pentru că tot campania naţională destinată categoriilor vulnerabile a arătat că serviciile de asistenţă socială nu sunt suficiente şi nici eficiente, ne propunem să întărim capacitatea acestora, mai ales în mediul rural şi să asigurăm personalul necesar, cu pregătirea adecvată”, transmite Raluca Turcan pe Facebook sâmbătă, de Ziua Internaţională a Familiei.