Raluca Turcan, mesaj de Ziua Lecturii: Fericirea cititului e mai accesibilă decât cea a unei mașini noi
Fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan, a transmis, cu ocazia ”Zilei lecturii” că cele mai importante efecte ale cititului sunt cele pe termen lung. Prietenia cu cartea s-a dovedit mai prețioasă și mai durabilă decât destule altele pe care le-am avut în viață, a scris Turcan.
"Lectura, spunea cineva, este o formă a fericirii. Una care pe mine m-a însoțit toată viața.
Lectura mi-a fost refugiu și cale spre învățare și îi datorez nu doar momentele asociate cititului, ci o bună parte din ceea ce sunt astăzi. Prietenia cu cartea, mai prețioasă decât destule altele pe care le-am avut în viață, se dovedește durabilă, la fel cum de durată sunt efectele pe care le-a produs – de la felul în care gândesc și până la lucrurile pe care le-am realizat, uman și profesional.
Ziua Națională a Lecturii, instituită începând cu acest an în România și preluată drept model în Republica Moldova, poate avea valoare de semnal dacă fericirea lecturii, mai accesibilă decât fericirea unei mașini noi și mai ușor de transmis în familie decât fericirea ultimului model de telefon, va fi nu doar astăzi și nu doar simbolic promovată.
Dacă o vom susține prin evocarea muncii marilor autori români și răsplătirea corectă a scriitorilor contemporani, prin sprijinirea traducătorilor de carte și a editorilor și prin încurajarea tuturor tinerilor care scriu în cenacluri. Și dacă vom recunoaște prin mijloacele cuvenite eforturile bibliotecilor de a rămâne depozitarul atâtor comori.
Lectură plăcută!," a scris Raluca Turcan pe Facebook.