MENIU

Raluca Turcan, la Realitatea PLUS: În cel mult un an mi-aș dori să avem o variantă a legii pensiilor speciale

Raluca Turcan, ministrul Muncii

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, speră ca în cel mult un an să fie gata o primă variantă a legii pensiilor speciale, iar din acel moment să nu mai treacă mult timp până la elaborarea formei finale. Invitată într-o Ediție Specială la Realitatea Plus, Turcan a explicat că reglementarea problemei pensiilor speciale nu trebuie gândită dintr-o perspectivă revanșardă, ci dintr-una de eliminare a dezechilibrelor existente.

"Pensiile speciale nu se taie, pensiile speciale se recalculueaza astfel încât să reducem inechitățile evidente față de sistemul pensiilor de stat. Acest lucru este evident din statistici, nu trebuie să uităm că avem aprox 9.600 de beneficairi ce pensii speciale, cu o pensie medie de 9.500 de lei, iar de cealaltă parte avem 5 milioane de beneficiari ai pensiilor din sistemul de stat cu o medie de 1.500 de lei. Și aici nu trebuie să uităm că mai mult de jumătate, circa 2,7 milioane de pensionari au venitul sub medie, adică de la 800 până în 1.500 de lei", a exemplificat ministrul Muncii.

Aceste inechități evidente sunt și sursa nemulțumirii generalizate, dar tentația de a veni repede cu o soluție improvizată se poate dovedi mai periculoasă decât o relativă întârzire, a afirmat Turcan.

"Când vom veni cu legile pensiilor de stat și a celor speciale ele trebuie să fie constuționale și, de asemena, să nu trebuiască să fie modifcate imediat după. Eu cred că o legislație n-ar trebui să fie schimbată ani la rând și nici ca excepțile să devina reguli, așa cum s-a întâmplat cu legea salarizării unice, care este viciată de grave dezechilibre. (...)  Îmi doersc să nu încurcăm lucrurile, doar să ne prefacem că facem, ci chiar să facemm, pentru că nimeni nu ne-ar ierta dacă am da rateuri în momentul de față", a mai precizat ministrul Muncii.

"Nu vreau soluții revanșarde, ci decizii care să rezolve problemele pe fond. (...) Eu estimez că în maxim un an de zile, poate până la finalul  anului să avem o variantă a legii pensiilor speciale pe care să o putem pune pe masă", a estimat Raluca Trucan, la Realitatea PLUS.