MENIU

Raluca Turcan, după gafa lui Dan Vîlceanu: Salariul minim este mic și trebuie să crească

Raluca Turcan, ministrul Muncii

Salariul minim pe economie este mic și trebuie să crească, a afirmat, miercuri, ministrul Muncii. Raluca Turcan a evitat să spună câți bani primesc românii în mână, după gafa colegului de la Finanțe, Dan Vîlceanu. 

Pe de altă parte, Turcan anunță că va negocia din septembrie cu sindicatele și patronatele despre salariul minmim. "I-am anunțat pe reprezentanții sindicatelor si patronatelor să se pregătească pentru ca din septembrie să demarăm negcierile cu privire la nivelul salariului minim. (...) Trebuie să crească, e mic, 2300 brut este puțin în condițiile în care avem un fenomen îngrijorător de munca nedeclarată, ceea ce face ca oamenii să fie privați și în privința salariului, dar si a contribuțiilor", a declarat Raluca Turcan. 

Ministrul Muncii a mai precizat că a solicitat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului să accelereze demersurile pentru adoptarea proiectului de lege privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare.