Raluca Turcan, ANUNȚ despre pensiile calculate greșit: „Pensionarii își vor primi banii înapoi”
Raluca Turcan - ministrul Muncii a reacționat după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede că pensionarii cărora statul le-a calculat greșit pensiile își vor recupera banii cuveniți. Mulți dintre români au primit lunar, sume mai mici timp de ani de zile.
„Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care elimină termenul de prescripție pentru pensionarii care au primit pensii mai mici din cauză că statul le-a calculat greșit. Aceștia își vor primi banii înapoi, indiferent de perioada care a trecut de la greșeala funcționarilor, la momentul calculării pensiei. Până acum, în caz de calcul greșit al pensiei, oamenii primeau banii înapoi doar pentru ultimii 3 ani, cât era termenul de prescripție.
Văd multe discuții, cu bună știință mincinoase, despre faptul că evaluarea dosarelor de pensii, adică introducerea în sistemul informatic a dosarelor nu are nicio legătură cu recalcularea pensiilor. Păi dacă nu este nevoie de introducerea datelor în sistemul informatic, înseamnă că recalcularea se va face tot cu pixul pe hârtie. De asta apar erori, de asta oamenii sunt trimiși după documente, pentru că sistemul este învechit și haotic. Unele date sunt deja în sistemul informatic și, în foarte multe cazuri, există necorelări între casele de pensii județene și Casa Națională de Pensii. Atunci când toate dosarele de pensii vor fi introduse în sistem digital - deși ar fi trebuit să fie introduse de mult, pentru că PSD și-a asumat prin lege acest lucru și nu l-a făcut - atunci recalcularea se va face automat printr-un program. Această formulă le este de ajutor, în primul rând, pensionarilor, duce la rezolvarea erorilor de calcul și a inegalităților de acum dintre pensii și ajută și statul să economisească bani. De ce oare sunt politicieni care se opun?”, a transmis Raluca Turcan.
Președintele Klaus Iohanis a promulgat, miercuri, legea care prevede că pensionarii care au primit ani la rând bani mai puțin pentru că statul le-a calculat greșit pensiile vor primi înapoi suma cuvenită, indiferent cu cât timp în urmă s-a produs eroarea. În noua formă a legii s-a eliminat termenul de prescripție care apărea în vechea variantă.