Raluca Turcan a discutat cu factorii de decizie de la Automecanica Mediaș. Ce soluții vede vicepremierul pentru susținerea potențialului economic local
Vicepremierul Raluca Turcan a fost într-o vizită de lucru la Mediaș, unde a discutat cu managementul de la Parcul industrial Automecanica. Ea a fost însoțită de premierul Orban și de ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș. Lidera PNL a reiterat importanța unui parteneriat onest între mediul privat și Guvern.
Raluca Turcan, pe Facebook: „Susținerea potențialului local este una dintre marile provocări ale Guvernului României în contextul atât de dinamic actual. Împreună cu primul ministru Ludovic Orban și cu ministrul Fondurilor Europene am discutat la Mediaș, la Parcul Industrial Automecanica, despre posibilitățile de acțiune ale Executivului pentru creșterea competitivității și păstrarea forței de muncă specializate. Înțelegem tentația unor companii de a se reloca și ne preocupă adoptarea de măsuri atractive pentru operatorii economici, care să îi determine să rămână și să se dezvolte în țară.
Automecanica este o companie cu tradiție, un bun exemplu de adaptare la condițiile post-decembriste, o firmă în care s-au format generații întregi de specialiști și care, la fel ca multe alte societăți, își dorește să continue în Mediașul care i-a oferit atât de mult.
Dialogul continuu pe care l-am dezvoltat cu mediul de afaceri ne-a conturat deja posibile inițiative cu ajutorul cărora economia să facă față provocărilor amintite. Am convingerea că aceasta este abordarea corectă, că parteneriatul onest dintre mediul privat și Executiv este cel care poate asigura stabilitate economiei României.”