Raluca Prună, precizare despre protestul magistraţilor pentru salarii mai mari
Ministrul Justiției, Raluca Prună, consideră că "Memorandumul privind justiția" întocmit de asociațiile profesionale este "o repetiție a unor probleme recurente" și spune că și-ar fi dorit ca în document să se facă referire la teme precum salariile magistraților, efectele discreționare ale legii penale și ridicarea imunității.
"Câteva cuvinte despre protestele în magistratură. Nu e limba 'tehnocrată' cea în care scriu, ci a responsabilității, plus a bunului simț (common sense) și a unei expertize în materie pe care nu o împart cu niciun politician vocal de azi. Memorandumul este în genere o repetiție a unor probleme recurente. De 20 ani încoace: în 2000 eram aproape singură când mă ocupam de subiect. Mă bucur că acum avem un număr oarecum decent de magistrați tăcuți atunci... Vremuri grele până în 2004, nu pentru orice...", a scris Raluca Prună miercuri pe Facebook.
Ea arată că se poate vorbi de salarii nedemne în magistratură doar în comparație cu state membre de top din Uniunea Europeană, însă nu și raportat la alte categorii profesionale din țară — medici, profesori sau posturi de nivel înalt din aparatul administrativ central. "Salarii nedemne azi? Poate că da. Dacă ne raportăm în mod absolut la state membre de top. Irlanda e exemplul preferat. Discutabile salarii sub aspectul raportării la medici, profesori sau cele mai multe funcții de top din aparatul administrativ central. De aproximativ 1 la 6, alături de Bielorusia și Rusia (apud CEDO). În Irlanda suntem la 1 la 2", mai scrie Prună.