MENIU

Rafinăria Petromidia-Năvodari, AMENDATĂ, din nou, de Garda de Mediu - 100.000 de lei pentru poluare

Rafinăria Petromidia-Năvodari, AMENDATĂ, din nou, de Garda de Mediu - 100.000 de lei pentru poluare

Rafinăria Petromidia a fost din nou amendată de Garda de Mediu după incendiul de acum o lună, soldat cu moartea a trei angajați! Sancțiunea este dublă față de prima, adică 100.000 de lei.

După explozia urmată de incendiu din data de 2 iulie în urma căreia trei petroliști și-au pierdut viața rafinăria a fost amendată cu 50.000 de lei. Acum, valoarea sancțiunii contravenționale pe care combinatul va trebui să o plătească în urma unor reclamații din partea locuitorilor din Năvodari este dublă.

Explozia din 2 iulie, de la Petromidia -Năvodari, a generat un fum toxic, populația din Năvodari și Mamaia Nord fiind avertizată prin Ro-alert să evite zona pe o rază de 1.000 mp. Garda de Mediu Constanța a fost asaltată atunci de reclamații.

Cele mai multe sesizări au fost în intervalul 17-20 iulie când localnicii se plângeau încă de mirosuri persistente de gaz sau petrol.

În urma reclamațiilor și a verificărilor comisarilor Gărzii de Mediu pe platforma petrolieră s-a constatat că în timpul efectuării lucrărilor de reparații/revizie nu s-au luat  măsurile  necesare pentru prevenirea poluării.

Astfel, a fost aplicată o amendă  in valoare de 100.000 de lei, conform legii privind emisiile industriale. Este a doua amendă primită de rafinăria Petromidia. Pe 19 iulie , Garda de Mediu a sancționat-o cu 50.000 de lei pentru nerespectarea regulilor de control asupra substanțelor periculoase.

Amenda nu a fost contestată.

Reamintim că în 2 iulie a izbucnit un incendiu după explozia puternică pe platforma de la Petromidia-Năvodari, când flăcările au făcut 6 victime - 3 oameni au murit, iar alți trei au fost răniți. 

FILMUL intervenției impresionante a pompierilor după EXPLOZIA și INCENDIUL de la Petromidia-Năvodari - Galerie FOTO

De asemenea, este in lucru un dosar penal pentru ucidere din culpă in formă agravantă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.