MENIU

Rafila: „Avem sărbători fără limitări deosebite, dar asta nu înseamnă ca trebuie să le transformăm în vectori de propagare”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că sărbătorile de iarnă sutn cu restricții mai relaxate, dar asta nu înseamnă că nu trebuie respectate regulile, altfel pot fi transformate în vectori de transmitere a Covid-19.

„Sunt mai multe măsuri de relaxare luate de guvern, cum ar fi renunțarea la restricțiile de circulație din timpul nopții. Avem și acces pe bază de testare, nu doar de certificat Covid. Aceste măsuri trebuie să fie un prim pas în parteneriatul între guvern și societatea civilă. Efectele pandemiei nu pot fi controlate decât dacă există încredere în autorități. Această deschidere arată interesul față de revenirea la normalitate, dar nu putem ignora pericolele pandemiei. Nu dorim să ne întoarcem la creșterea numărului de cazuri. Sunt mulți care fac o paralelă între măsurile de relaxare din vară, luate pe trend de creștere și cele de acum, luate pe o scădere a cazurilor. Nu se pot compara.

Este nevoie de respectarea tuturor regulilor. Ne pregătim și de situația generată de noile tuplini. Încurajăm populația pentru doza a treia care să nu pună probleme oamenilor. Formularul de locație al pasagerului va fi introdus din 20 decembrie, ca o măsură de identificare rapidă a perosnelor infectate și a contacților acestora. Avem sărbători fără limitări deosebite, dar asta nu înseamnă ca trebuie să le transformăm în vectori de propagare”, a declarat ministrul Alexandru Rafila.

Ce se întâmplă cu certificatul Covid

Ministrul Rafila a anunţat, miercuri, după şedinţa de Guvern, că există deja în lucru un draft de proiect de lege privind certificatul covid, la care au lucrat specialişti din INSP şi parlamentari, el afirmând că speră ca legea să fie adoptată în Parlament în această lună.

”În scurt timp va fi înaintat Parlamentului ( proiectul de lege privind certificatul covid, nr) Avem deja un draft, la care lucrează colegi de la INSP şi din Parlament, şi încercăm să venim în Parlament cu un proiect care să necesite mai puţine ajustări decât cel iniţial, care era limitat din punctul de vedere al accesibilităţii”, a spus Rafila.

Ministrul Sănătăţii a fost întrebat când ar putea intra în vigoare această lege a certificatului verde. ”Noi sperăm să îl avem aprobat în această lună”, a spus Rafila.

În Camera Deputaţilor există, în prezent, proiectul de lege privind obligativitatea certificatului verde la locul de muncă, semnat de Florin Cîţu şi de alţi foşti ministri din Cabinetul său.

Proiectul PNL a fost respins la Senat, ajungând în dezbaterea Camerei Deputaţilor în forma iniţiatorului. În Cameră, acesta urmează să primească raport din partea mai multor comisii, existând, potrivit purtătorului de cuvânt al PNL, peste 40 de pagini de amendamente depuse deja. PSD nu susţine proiectul PNL şi a anunţat că este nevoie de un alt proiect de lege.

Renunțarea la tichetele de masă pentru cei care se vaccinează, doar o discuție informală

Renunțarea la tichetele de masă pentru cei care se vaccinează a fost doar o discuție informală și nici măcar nu s-a pus problema unei decizii, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila, întrebat despre posibilitatea renunțării la tichetele de masă pentru cei care se vaccinează, că nu s-a discutat despre renunțare.

A fost o discuție informală cu reprezentanții medicilor de familie, iar unul dintre participanți a transmis presei informația, declară ministrul.

„Au fost două discuții: una dintre ele a fost legată de plata tuturor restanțelor către medicii de familie pentru că există în continuare pentru serviciile de vaccinare efectuate de medicii de familie restanțe, unele foarte mari și trebuie toate plătite și intenționăm să plătim în măsura posibilului în această lună și cea de-a doua discuție: am observat că, în ciuda introducerii acelor tichete de 100 de lei, interesul a scăzut foarte mult și discuția a fost legată de găsirea unei alternative care să stimuleze vaccinarea. Adică dacă ai o măsură și vezi că nu mai aduce lumea la vaccinare te gândești la o alternativă. Asta a fost discuția informală, nimic mai mult, nu este nicio decizie, nici măcar nu s-a pus problema unei decizii. Este mai degrabă speculație care nu face altceva decât să aducă în spațiul public subiecte care pot scădea interesul”, e de părere Rafila.

Ministrul, personal, crede că cei care se vaccinează în acest momentul o fac pentru sănătatea lor, nu pentru tichetul de masă.