Raed Arafat, răspuns pentru tatăl unui tânăr decedat în Colectiv: "Nu puteam face mai mult"
Raed Arafat a răspuns scrisorii publicate vineri, 4 decembrie, de Narcis Hogea, tatăl celei de-a 60-a persoane decedate în urma incendiului din Colectiv - Alex Hogea.
Într-un mesaj publicat pe contul personal de Facebook, Raed Arafat afirmă că "semne de întrebare vor rămâne şi discuţiile vor continua".
Secretarul de stat în MAI mai spune că înţelege "durerea tatălui tânărului" Alex Hogea, care a murit la vârsta de 19 ani, în urma tragediei din Clubul Colectiv, dar susţine că "nu puteam, din păcate, face mai mult şi nu puteam transfera fiul lui în altă parte din motive obiective cauzate de starea lui, care nu pemitea transferul".
Redăm în continuare mesajul publicat de Raed Arafat:
"Multe discutii continua despre pacientii de la Colectiv si a modului in care a fost abordata problema lor. Indiferent ce spunem, semne de intrebare vor ramane si discutiile vor continua. Am vazut scrisoarea publicata de parintele unui tanar care a decedat din pacate la trei spatamani dupa incendiul de la Colectiv si am inteles durerea tatalui tanarului, insa vreau sa clarific doua aspecte, nu ca raspuns la scrisoare ci doar pentru cei care citesc toate datele care se pun pe net si in spatiul public in speranta ca la un moment, cu timpul, tatal tanarului va intelege ca nu puteam din pacate face mai mult si nu puteam transfera fiul lui in alta parte din motive obiective cauzate de starea lui care nu pemitea transferul.
"Referitor la problema transportului de la locul incendiului a tanarului resepctiv cu o masina particulara si a refuzului de a fi luat de o ambulanta, pot spune ca in astfel de situatii cand numarul victimelor este coplesitor nu poti sa-i iei pe toti de odata si nici nu poti avea o ambulanta pentru fiecare imediat. De aici apare triajul, care la fata locului se bazeaza pe diferentierea celor care au pericol iminent de moarte si sunt salvabil de cei care nu sunt in pericol iminent de moarte. Deci, cu alte cuvinte daca un echipaj de ambulanta sau SMURD refuza sa ia un pacient la un moment nu inseamna ca l-a refuzat permanent si poate a fost alt pacient cu risc mai mare care trebuia transportat inainte.
Referitor la Transferul in strainatate a tanarului, pot spune ca Spitalul Sfantul Ioan unde el se afla a fost vizitat de mai multe echipe de medici straini care decideau pe cine pot primi in spitalele lor. Selectia s-a facut dupa cum am mai explicat dupa gravitatea si transportabilitatea pacientului.
Din pacate unii pacienti nu erau transportabili nici pentru distante mici. Tanarul respectiv a fost pe aparate complexe care nu ne permiteau sa-l transportam si sa intrerupem functionarea lor, el era pe un aparat ECMO, numit laic "plamani artificiali", unul din foarte putine astfel de aparate in Romania fiind adus special pentru el din alt spital (astfel de aparate sunt rare si in sectiile de terapie intensiva si in alte tari incepand sa fie introduse in numar mai mare numai recent), care il asigura schimbul de oxigen in locul plamanilor care erau foarte afectati, acesta fiind de la bun inceput, conform datelor pe care le am, in insuficienta respiratorie acuta grava care a evoluat nefavorabil.
Totodata tanarul era si pe hemodiafiltrare (aparat de dializa), care il suplinea functia rinichilor. (...)Transferul in masa al pacientilor in alte tari nu putea fi efectuat imediat si trebuia pregatit, din punctul de vedere al pacientilor dar si din punctul de vedere al tarilor primitoare (...)", a scris Arafat.
Alex Hogea, în vârstă de 19 ani, a fost cea de-a 60-a persoană decedată în urma tragediei din Colectiv. Tatăl său, Narcis Hogea, a postat pe Facebook o scrisoare emoţionantă către fiul său. El afirmă că nu va avea linişte până nu va afla ce s-a întâmplat cu fiul său, internat la Spitalul Municipal Universitar Bucureşti şi apoi transferat la Viena, cu o infecţie intraspitalicească dobândită în România.