Raed Arafat, precaut cu redeschiderea afterschool-urilor de la 15 iunie: Președintele nu a discutat în prezența mea. Nici ministrul Educației nu a fost
Secretarul de stat Raed Arafat îl contrazice pe președintele Klaus Iohannis în legătură cu anunțul redeschiderii creșelor, grădinițelor private sau after-school. Arafat a transmis, marți, că el este rezervat în privința redeschiderii acestora, mai ales că acest subiect nu s-a discutat în prezența sa la întâlnirea de la Cotroceni cu premierul Ludovic Orban și președintele Klaus Iohannis. El a spus că la discuția respectivă nu ar fi fost prezentă nici Monica Anisie, ministrul Educației.
Legat de anunțul făcut de președinte în privința redeschiderii acestora, secretarul de stat a declarat că „nu s-a discutat cât am fost acolo”.
Klaus Iohannis a anunțat, luni, după întâlnirea cu premierul și miniștrii cabinetului Orban, că after-school-urile și grădinițele private vor putea fi deschise după 15 iunie.
„Nu s-au discutat, deci nu, nu” redeschiderea grădinițelor și creșelor private, a declarat Arafat marți seară la un post tv.
„Sunt foarte similare școlilor și ați văzut că multe țări care au deschis le-au reînchis”, a continuat șeful DSU.
„Nu intru în ce s-a discutat în amănunte acolo, asta este o discuție care se face și cu Ministerul Educației, astăzi (marți, 9 iunie - n.red.) n-a fost ministrul Educației acolo. Deci n-am intrat în această discuție, n-am discutat acest lucru. Nu s-a discutat în prezența mea acest aspect”, a precizat Arafat.
Întrebat dacă este de acord cu redeschiderea grădinițelor și creșelor private și a after-school-urilor, el a spus că recomandă acest lucru „cu precauție”.
„Pentru a veni în sprijinul părinților care vor lucra, care vor avea de mers la lucru și în perioada vacanței, va fi posibilă - nu obligatorie, dar posibilă - redeschiderea after school-urilor, grăinițelor și creșelor private”, a declarat marți, după-amiază, Klaus Iohannis.