Raed Arafat, mesaj de Revelion: „Ne uitam la anul nou cu speranță și cu dorința ca provocările prin care am trecut să nu se repete”
Raed Arafat - șeful DSU a transmis un mesaj pentru români la trecerea dintre ani.
„Anul 2021 a fost unul greu pentru toti. Un an care a insemnat unele dintre cele mai mari provocari pentru fiecare dintre noi, oameni de rand, personal medical, personal din cadrul serviciilor de urgenta, si nu numai!
Cu totii ne uitam la anul nou cu speranta si cu dorinta ca provocarile prin care am trecut sa nu se mai repete, sa fie un an frumos, un an al succesului si al realizarilor.
Eu sper ca anul viitor sa fie si un an al intelegerii, al intelepciunii si al colaborarii, intre noi toti, pentru un viitor mai bun. Astfel de speranta nu are cum sa devina realitate decat daca intelegem cat de mult depindem unii de ceilalti si incepem sa actionam pentru binele altora si nu numai pentru binele nostru, sa facem tot posibilul ca fiecare pas pe care il facem sa fie unul care deschide drumul altora si care poate sa ne duca spre viata pe care intradevar ne-o dorim, noua si urmasilor nostri.
La final de an, vreau sa le adresez multumirile mele tuturor celor care s-au implicat si au facut tot posibilul sa fie alaturi de semenii lor si de cei care au nevoie de ei fie ca vorbim de medici, asistenti, infirmieri, pompieri, piloti, politisti, jandarmi, militari si nu numai. Vreau sa le multumesc colegilor din cadrul DSU, din cadrul CNCCI si intregului personal din cadrul centrelor judetene de coordonare pentru intreaga activitate depusa care a insemnat si ore nedormite in scopul de a rezolva multe dintre problemele aparute pe parcursul intregului an.
Va urez tuturor un an nou fericit, sanatate si multe realizari!”, a transmis Raed Arafat.