Raed Arafat: „MASCA este recomandare, nu obligație. Cine ține la sănătatea lui, să o poarte” - Vor fi RESTRICȚII în valul 6?
Raed Arafat a explicat, la Realitatea PLUS, cine ia măsurile în actualul val 6 al pandemiei din România și dacă vor urma și restricții odată cu creșterea infectărilor cu coronavirus.
„Masca e la acest moment e recomandare. Ministerul Sănătății a zis că este recomandare. Fiecare persoană care tine la sanatatea ei, când intră în spații închise, în transportul in comun, e bine să o poarte, la cifra pe care o avem acum. Și în alte țări poartă mască în spații aglomerate, în transportul in comun. Dar e recomandare, nu e obligație (în România, n.r.)”, a anunțat Raed Arafat vineri seară , la Realitatea PLUS.
Acesta a mai precizat că în acest moment „nu sunt discuții” despre introducerea obligatorie a măștii.
Despre schimbarea impunerii izolării și carantinei, șeful DSU a explicat că în acest moment, în România, este vorba doar de izolare în urma infectării COVID-19.
„Izolarea da și carantină nu. Izolare, da, carantină nu există, nu se face. Izolarea pentu cei infectați este valabilă, o pot intrerupe daca fac test am inteles. Dar nu mai e acea monitorizare. Primesti recomandarea medicului sa stai acasa, izolat, cu concediu medical, sa nu mergi la locul de munca. Si e clar ca cine e pozitiv infecteaza si pe colegii lui, daca merge la serviciu”, a mai spus Raed Arafat.
Întrebat despre ce fel de restricții vor putea fi impuse în acest val 6 dar și a unora viitoare în România, șeful DSU a precizat că nu este vorba despre unele asemănătoare cu cele di nvalurile anterioare.
Întrebat despre restricții de circulație, program limitat magazine, evenimente interzise, Raed Arafat a subliniat că „nu e nicio discutie despre acestea. Nu sunt discutii despre restrictii. În niciun caz, nu este cazul”, a anunțat șeful DSU.
„La acest moment, partea de pandemie este la Ministerul Sănătății. Măsurile, dacă se vor propune, vor fi de la Ministerul Sănătății, eventual de către Comitetul științific dacă se decide convocarea lui, dar in acest moment nu stiu de astfel de măsuri. Nicio țară din Europa nu le ia in acest moment”, a adăugat Arafat.
Despe numărul de cazuri la care este posibil să se ajungă după creșterea din ultimele zile, se va ajunge în acest val generat de Omicron și subvariantele sale, Arafat a precizat că „nu o să dau preziceri, varianta virsului e din fericire mai putin patogena, nu produce foarte multe cazuri grave. Bineînțeles rămân persoane mai vulnerabile și care pot să facă formă gravă. Numărul cazurilor la acest moment este în creștere. Dar colegii de la Sănătate au făcut niște analize, până când crește, cum crește”.