Raed Arafat le recomandă românilor să aibă în casă stocuri pentru DEZASTRE naturale - Precizări despre perspectiva RĂZBOIULUI
Raed Arafat - secretar de stat în Ministerul de Interne a recomandat românilor, luni, să aibă în case stocuri pentru dezastre naturale, așa cum a mai spus și cu alte ocazii. Acesta a menționat că în prezent nu se pune problema unui război în România şi nu are sens că cădem pradă dezinformărilor.
„La acest moment, stocurile obișnuite pe care noi le-am recomandat altă dată pentru dezastre naturale rămân valabile. Pentru cutremur sau cum am recomandat pe tot parcursul anului", a spus, luni, Raed Arafat.
„La acest moment, să spunem ca să meargă lumea să se pregătească de război cred că asta a fost explicat şi altă dată... suntem o ţară membră NATO, ideea de a avea război pe teritoriul României la acest moment nu cred că o pune cineva pe masă.
Deci nu are rost să inducem panică, aşa cum a fost în ultima perioadă. A venit ştirea falsă cu benzina, după care s-a încercat cu uleiul. Din fericire, acolo informațiile au venit rapid şi oamenii nu au picat pradă acestei dezinformări", a mai spus Raed Arafat.