Raed Arafat îi îndeamnă pe cei care nu vor să poarte mască să își desfășoare activitatea online: ”Trebuie motive medicale serioase să nu porți mască”
Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, marți, la un post TV, că persoanele care nu vor să poarte mască trebuie să aibă motive medicale foarte serioase, referindu-se la scandalul din Parlament unde mai mulți parlamentari au fost văzuți nepurtând masca în mod corespunzător sau deloc.
„Noi avem și la purtarea centurii de siguranță și la mască, avem undeva că, dacă din motive medicale n-o poți purta, dar aici trebuie motive medicale reale, trebuie să fie ceva foarte serios, care după asta te întrebi dacă persoana respectivă mai poate să-și exercite funcțiile.
Orice persoană care se află în prejma unei persoane care nu vrea să poarte masca are dreptul să se ridice și să plece, pentru că poate consideră că viața îi e pusă în pericol, pentru că nu știm dacă persoana respectivă este infectată sau nu.
În momentul în care n-ai posibilitatea să porți masca sau nu vrei, participi online, există tehnologie modernă, să nu fii fizic la fața locului”, a declarat Raed Arafat.