Raed Arafat: DSU s-a luptat pentru o pregătire mai bună a asistenților medicali de la Ambulanță
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, face dezvăluirile momentului, la Realitatea PLUS. Acesta a declarat că DSU s-a luptat pentru o pregătire mai bună a asistenților medicali de la Ambulanță.
„Amânarea aplicării legii în care au forțat medicii, asistenții și toți cei care sunt la Ambulanță și la UPU, la 57 de ani să devină pensionari și din an în an, să ceară voie de la șefii lor ca să rămână. Discuțiile inițiale erau să permitem ieșirea la o anumită vârstă, dar nu obligatorie. Impactul pe sistem este foarte serios, pentru că forțarea acestei pensionări sau acestei plecări și lăsarea ei la cheremul unui șef creează foarte multe disfuncționalități. Eu nu îndeplinesc toate condițiile, că am început să fiu plătit mai târziu, dar colegii care au 57 de ani deja îndeplinesc condițiile. Ei se trezesc pensionari. Vom pierde un număr important de oameni și la Ambulanță, și la UPU. Am amânat-o și am discutat să corectăm acest lucru, să lăsăm plecarea voluntară. Asta l-a supărat pe domnul lider de Sindicat, pentru că era proiectul lui negociat, discutat. Sistemul este mai important decât o reușită, a unei promisiuni.
Datele pe care le avem arată că de când este departamentul a crescut numărul angajaților la Ambulanță, bugetul a crescut, au primit ambulanțe cumpărate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Numai în ultimii trei ani, au primit 820 și ceva de ambulanțe și acum suntem pe cale de a contracta încă 1200.
Am tradus o carte de medicină de urgență pentru asistenții medicali, destinată în mod deosebit asistenților de la Ambulanță, de la UPU, și a trebuit să ne luptăm pentru atestatul de pregătire a acestor asistenți mai mult de 4-5 ani, împotrivirea venind din interiorul Ambulanței, o luptă intensă. Acum sperăm că vom putea să implementăm. Asta înseamnă că departamentul s-a luptat pentru o pregătire mai bună a asistenților medicali de la Ambulanță. Manualul tradus este un manual fosrte valoros și care va fi cartea de căpătâi a unui asistent medical de la Ambulanță sau de la UPU. Au existat toate aceste proiecte, dar au existat împotriviri crâncene”, a precizat Raed Arafat, la Realitatea PLUS.