MENIU

Raed Arafat, dosar nou la DNA - Explicațiile șefului DSU despre acuzațiile de abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals

Raed Arafat

Raed Arafat este vizat într-un nou dosar de la DNA, după ce Curtea de Conturi a sesizat posibile nereguli privind achiziții făcute anul trecut de Ministerul Sănătății, când Nelu Tătaru era ministru, şi Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, aflat în subordinea Departamentului pentru Situații de Urgență.

Raed Arafat a reacționat pe pagina sa de Facebook la noile acuzații. „Vreau să intervin, fără să afectez ce face DNA, care va verifica toate aspectele. Noi le-am contestat în instanță, deja. Este vorba despre ventilatoarele care urmau să fie achiziționate din Elveția pe fonduri europene și din Coreea de Sud, cu bani de la buget.

S-a plătit un avans, conform legii, urmând să se facă plata integral la livrare. Ambele firme au avut probleme să le livreze din cauza problemelor care au fost la fabrică. Întârziind, a fost luată decizia de a întrerupe contractul și s-a solicitat plata avansului înapoi. Neplătind avansul, IGSU s-a îndreptat în instanța judecătorească din România împotriva celor două firme. Până să vorbim de pagubă, trebuie să așteptăm decizia instanței”, a explicat Arafat.

Mai multe articole despre:
raed arafat acuzatii