MENIU

Raed Arafat, despre cazul dispecerului de la 112 care a refuzat să ajute părinții unui copil: Este inacceptabil. Ancheta va stabili că nu și-a făcut treaba

Șeful DSU, Raed Arafat

Raed Arafat a criticat dur reacția operatorului de la Ambulanța Cluj care i-a tratat cu nepăsare și i-a insultat pe părinții unui copil care au sunat să ceară ajutor. Modul de adresare este inacceptabil, iar ancheta disciplinară va stabili clar că nu și-a facut treaba corect, a spus șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

”Este inacceptabil. Modul de adresare, de a vorbi cu oamenii care solicită ajutor nu poate să fie în acest hal. Deci, în primul rând, tu ca personal medical, chiar dacă consideri că nu e urgență reală, pentru părinții respectivi faptul că văd că copilul lor are sânge în urină este ceva care îi sperie. Probabil că este o infecție urinară. Dar, totuși, pentru acești părinți este un lucru care atrage atenția și părinții vor un răspuns”, a spus Arafat la un post TV. 

Ancheta disciplinară asupra acestui caz va dura trei zile și, cu siguranță, concluziile vor fi că operatorul de la 112 a greșit, a subliniat șeful DSU. 
”Ascultând cum s-a vorbit, n-are cum să fie decizia că și-a făcut treaba corect, pentru că nimeni nu acceptă un astfel de mod de adresare”, a concluzionat secretarul de stat. 

AUDIO | Dialog halucinant între un dispecer 112 și tatăl unui copil bolnav

Incidentul, care a avut loc în noiembrie 2020, a ajuns în atenția autorităților după ce tatăl copilului a publicat înregistrarea discuției telefonice. Deși operatorul de la 112 a refuzat să îi ajute pe cei doi părinți îngrijorați, după mai multe apeluri copilul a fost luat de o ambulanță și acum este în afara oricărui pericol.