Raed Arafat, control la Constanța: „Au existat nereguli. Astăzi veți avea raportul IGSU și măsurile care vor fi dispuse”
Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, joi, că în cursul acestei zile vom avea raportul și măsurile dispuse împotriva pompierilor după gafele în urma incendiului de la Constanța, în care o femeie a căzut de la etajul 6.
„Din moment ce am trimis acolo o echipă de control de la IGSU, înseamnă că și noi am constatat că au existat nereguli, că altfel nu trimiteam. Colegii de la IGSU vor investiga ceea ce s-a întâmplat acolo și vor emite cu raport cu toate neregulile.
De exemplu, ni s-a dat o oră pe care noi am comunicat-o și ulterior am aflat că nu aceea a fost ora. Nu comentez imaginile, dar colegii care au fost acolo vor elabora un raport. Astăzi veți avea raportul IGSU și măsurile care vor fi dispuse.
Aşteptăm mai multe informaţii, am numit un grup de lucru, după ce am discutat şi cu domnul ministru Bode, care va analiza toate aspectele operaţionale şi va veni cu propuneri în decurs de 3-4 săptămâni. Grupul de lucru e format din personal de la DSU de la IGSU şi de la câteva inspectorate - unele care au perne, unele care nu au perne şi să vină să spună punctele lor de vedere şi să vină cu o propunere pe linia asta", a spus Raed Arafat.
„Autoscara care era defectă la Constanţa şi care era în apropierea locului incendiului şi pentru care nu s-au solicitat fonduri pentru repararea ei (...) face parte din cele achiziţionate de Constanţa printr-un program transfrontalier româno-bulgar, deci e achiziţionată prin anii 2010-2012", a spus Arafat, la finalul prezentării Raportului de activitate al DSU şi al instituţiilor aflate în coordonarea acestuia.
Tragedia a avut loc în contextul în care primele echipaje de pompieri venite la faţa locului nu aveau nici autoscară şi nici o saltea pe care femeia să poată sări. ISU Constanţa a transmis că la faţa locului a fost adusă o autoscară, la două minute după ce femeia a căzut de la etaj, însă în spaţiul public au apărut imagini care arată că autoscara ar fi ajuns cu o întârziere de 14 minute.
Cristian Amarandei, șeful ISU Dobrogea, a spus miercuri că din ancheta pe care o realizează vrea să arate unde s-au produs „acele disfuncționalități care au condus la producerea unor neînțelegeri în ce privește modul cum au ajuns la locul intervenției forțele alocate”.
El a precizat că „s-au strecurat niște erori cu privire la timpul în care a ajuns autoscara la locul intervenției”.