ÎCCJ a amânat pentru 28 iunie sentinţa în dosarul lui Radu Mazăre
Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat veridictul în dosarul în care Radu Mazăre este judecat, alaturi de fratele sau, pentru fapte de coruptie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat joi, pentru 28 iunie, pronunţarea sentinţei în dosarul în care fraţii Radu şi Alexandru Mazăre au fost judecaţi pentru luare de mită şi fals în declaraţii în legătură cu construirea unor locuinţe sociale.
DNA a cerut condamnarea fostului primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre la 7 ani de închisoare pentru luare de mită şi fals în declaraţii în dosarul privind construirea campusului social "Henri Coandă".
La ultimul termen al procesului, reprezentantul DNA a solicitat judecătorilor condamnarea lui Radu Mazăre la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi 2 ani închisoare pentru fals în declaraţii.
Aceleaşi pedepse au fost cerute şi pentru fostul senator Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, acuzat de complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.
Într-un interviu acordat pentru Euronews, fostul primar al Constanţei a vorbit despre pasiunea sa pentru Madagascar, declarând că a aplicat pentru statutul de azil politic în condiţiile în care în România nu are nicio şansă la un proces corect.
Fostul primar al Constanţei, dat în urmărire internaţională în acest moment de autorităţile din România, a declarat pentru Euronews, prin aplicaţia WhatsApp, că s-a îndrgăgostit încă din 2011 de Madagascar, unde se află acum.
"M-am simţit extraordinar încă de la prima vizită", a spus Mazăre, citat de adevarul.ro. După cum notează însă Euronews, „cu toate acestea, atunci când s-a hotărât să se mute permanent pe insula din Africa anul trecut, un alt aspect era în centrul atenţiei sale - şi anume faptul că Madagascarul nu are un tratat de extrădare cu România".
Radu Mazăre a afirmat că în acest moment „a aplicat pentru statutul de refugiat politic în statul african, în contextul în care nu am nicio şansă la un proces echitabil în România", adăugând şi că în ţara noastră, „sistemul de justiţie este controlat de către Serviciul Român de Informaţii".
După ce sunt trecute în revistă momentele care l-au consacrat în atenţia opiniei publice pe fostul edil al Constanţei, precum paradele din Mamaia în care s-a costumat fie în sultan sau faraon, şi în ofiţer al armatei naziste, Euronews notează că acesta nu a adoptat stilul de viaţă asociat în mod normal cu cei care aplică de regulă pentru azil politic.
„Ca un entuziast al sporturilor acvatice, Radu Mazăre deţine o parte dintr-un resort turistic compus din 16 bungalow-uri de lux", notează autorul articolului. Obişnuit cu acest stil de viaţă, Radu Mazăre le-a declarat jurnaliştilor de la trustul de mass media cu sediul în Lyon că nu are nicio intenţie să schimbe priveliştea tropicală cu cea din interiorul unui tribunal din România sau a unei celule de puşcărie.
„Drepturile mele au fost încălcate constant de către statul paralel şi ocult din România, unde nu există o justiţie dreaptă", a completat Mazăre.
În urmă cu o lună, fostul primar al Constanţei a fost condamnat, miercuri, la şase ani şi jumătate de închisoare pentru mai multe infracţiuni de abuz în serviciu privind vânzarea unor terenuri din Mamaia la preţuri subevaluate