MENIU

Ana Birchall, ministrul interimar al Justiției, confirmă: Radu Mazăre a fost arestat în Madagascar

<p>Radu Mazare</p>

Ana Birchall, ministrul interimar al Justiției, a afirmat, la Realitatea TV, că confirmă că Radu Mazăre a fost arestat în Madagascar.

”Vă pot confirma că astăzi Ministerul Justiției a primit la ora 17:34 de la Interpol confirmarea ca domnul Mazăre a fost arestat în Madagascar”, a declarat Ana Birchall.

Radu Mazăre a fost arestat provizoriu în conformitate cu prevederile legii”, a mai spus ministrul interimar al Justiției.

”Ministerul Justiției poate să demareze procedurile legale pentru extrădare după ce se constată că sunt îndeplinite condițiile, așteptăm documentele de la instanță. Nu putem să demarăm altă procedură decât după ce primim această încheiere. Ministerul Justuției este pregătit să înceapă procedurea de extrădare și așteptăm documentele de la instanță”, a precizat Ana Birchall.

”În baza legii 302 privind cooperarea în materie penală noi vom demara această procedură când primim de la instanță încheiera prin care se constată că sunt îndeplinite condițiile de extrădare”, a completat ministrul interimar al Justiției. 

Radu Mazăre, edil megaloman, Che Guevara de PSD şi Faraon de Mamaia

Radu Mazăre arestat. Dosarul retrocedărilor fictive: 9 ani de închisoare

Mazăre a fost condamnat definitiv în februarie în dosarul retrocedărilor fictive de terenuri de pe faleza din Constanța la 9 ani de închisoare.

Radu Mazăre arestat. Dosarul Polaris: 9 ani și 10 luni de închisoare

Radu Mazăre a fost condamnat la 9 ani și 10 luni ani de închisoare în dosarul „Polaris''. Sentința nu este definitivă și  a fost dată după trei luni de amânări.  Radu Mazăre este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu și conflict de interese.