Radu Gavriș, prima reacție după ce a fost surprins la o petrecere în plină pandemie: "Am băut o bere. Nu am făcut nimic"
Comisarul Radu Gavriș a reacționat după ce a fost surprins la petrecere în Centrul Vechi al Capitalei. El susține că nu a fost la nicio petrecere ci doar a băut o bere pe o terasă.
„Nu a fost absolut nicio petrecere, a fost o masă cu cinci persoane. Am băut o bere după-amiază. Hanul lui Manuc are o formă de terasă. Dacă am încălcat legea, nu-i nicio problemă, să fiu sancționat contravențional. Nu am fost la masă cu mai multe persoane decât prevede legea. Eu consider că am fost într-un spațiu deschis, conform definiției legale. Nu am fost la masă cu oameni politici, oameni de afaceri, interlopi. Nu am făcut nimic”, a declarat Radu Gavriș, pentru Mainnews.ro.