MENIU

Radu Deac, ANT: Niciun transplant nu a mai fost făcut de când a început scandalul mediatic

<p>Radu Deac, ANT: Niciun transplant nu a mai fost făcut de c&acirc;nd a &icirc;nceput scandalul mediatic</p>

Nicio procedură de transplant nu a mai fost făcută în ţară de când au început atacurile în spaţiul public asupra Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), a spus Radu Deac, preşedintele ANT, care a precizat că un medic a refuzat să îşi dea acordul pe o astfel de procedură de teamă să nu fie implicat.

„Atacurile declanşate recent în spaţiul public asupra Agenţiei Naţionale de Transplant şi asupra activităţii de transplant au drept consecinţă faptul că din acel moment nu s-a mai efectuat niciun transplant în România, fapt fără precedent. La singurul donator în moarte cerebrală, declarat la Satu Mare, în urmă cu o zi, în cursul zilei de sâmbătă, 26 noiembrie, medicul legist a refuzat să îşi dea acordul de teamă să nu fie implicat în scandalul mediatic la care asistă. În aceste condiţii, dorim să subliniem că controlul asupra activităţii de transplant este necesar şi erorile trebuie corectate prompt atunci când sunt dovedite. Mediatizarea excesivă a unei situaţii neclarificate până la capăt, în lipsa tuturor informaţiilor de care avem nevoie, afirmaţii uneori denigratoare, calomnioase la adresa unor persoane din activitatea de transplant sunt de natură să inducă în rândul pacienţilor, a celor aflaţi pe listele de aşteptare precum şi a pacienţilor transplantaţi, care sunt urmăriţi tardiv în continuare, în general. Aceasta va atrage dificultăţi în obţinerea consimţământului de donare, o scădere a activităţii de transplant şi creşterea mortalităţii în rândul celor care aşteaptă să fie transplantaţi”, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, Radu Deac, directorul executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant.

Coordonatorul programului de transplant din cadrul Agenţiei Naţionale de Transplant, Victor Zota, a precizat că medicul decide care pacient va fi transplantat în funcţie de compatibilitatea imunologică, neexistând o ordine pe lista de aşteptare, scrie Mediafax.

"În momentul în care avem răspunsuri favorabile de la pacienţi din mai multe centre privind compatibilitatea, prioritate au centrele regionale, cele din vecinătatea donatorului, cel puţin în cazul rinichilor. Echipa de transplant alege primitorul în funcţie de cine este apt la ora respectivă, că poate un pacient este compatibil, dar are gripă atunci şi nu poate face operaţia. Nu există ordine pe lista de aşteptare, ci doar o înşiruire de coduri, iar alegerea se face în funcţie de compatibilitatea imunologică. Consiliul Ştiinţific este cel care stabileşte prioritizarea organelor, specialiştii pe fiecare domenii sunt consultaţi în momentul în care apare un donator şi aceştia iau decizia care e cea mai bună din punctul lor de vedere", a declarat Victor Zota, coordonator al programului de transplant din cadrul Agenţiei Naţionale de Transplant.

Pe de altă parte, şeful Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj-Napoca, Mihai Lucan, a avertizat asupra faptului că din ce în ce mai mulţi români se tem să accepte donarea.

"Suntem într-o situaţie disperată pentru că nu mai avem donatori şi tot mai mulţi se tem să mai accepte donarea. Ministerul Sănătăţii nu a susţinut de-a lungul timpului în mod coerent activitatea noastră. Echipa mea pleacă noaptea, pe ploaie, pe zăpadă, ca să recolteze organe. Criteriile care presupun efectuarea transplantului sunt cele medicale, nu cele sociale. Cum să mai faci transplant fără donatori? De ce suntem noi, doctorii, mai blamabili decât sistemul care ne produce? Dacă suntem vinovaţi, împuşcaţi-ne! Ministerul Sănătăţii are din ce în ce mai puţini doctori, dar face control, cum poate să facă asta? M-am întrebat, poate că se schimbă generaţiile şi nu mai e locul nostru aici. Dacă e aşa, atunci nu acesta este modul în care ar trebui să se facă schimbul de generaţii, să se şteargă tot ceea ce am făcut până acum", a declarat şeful Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj-Napoca, Mihai Lucan.

Ministrul Sănătăţii a anunţat, sâmbătă, că verificările Corpului de Control la Agenţia Naţională de Transplant au fost finalizate, fiind descoperite nereguli "grave", echipa de control constatând că procedurile şi criteriile de transplant nu există.

"Nu există o listă de aşteptare la nivel naţional pentru fiecare organ. Pacienţii de pe listele de aştepare nu beneficiză întotdeauna de şanse reale. Nu există proceduri clare pentru contactarea pacienţilor beneficiari", a declarat ministrul Sănătăţii în cadrul unei conferinţe de presă.

Ministrul a dat exemplul unui centru de transplant unde s-au făcut 120 de transplanturi într-un an, mai mult de jumătate dintre pacienţii beneficiari fiind înscrişi pe liste în acelaşi an. Aceştia au beneficiat de transplant deşi pe lista de aşteptare existau pacienţi înscrişi în anul 2005.

Vlad Voiculescu a anunţat că a sesizat organele abilitate în acest caz.