Reacția MAE la cererile Rusiei: „Sunt inoportune şi lipsite de orice fundament”
Rusia a cerut ieșirea din NATO a României și Bulgariei. Ministerul român al Afacerilor Externe respinge declaraţiile rușilor privind prezenţa militară aliată pe Flancul Estic al NATO, pe care le consideră „inoportune şi lipsite de orice fundament”.
MAE reaminteşte că prezenţa NATO în statele aliate, care este rezultatul deciziilor adoptate la cel mai înalt nivel de către liderii aliaţi şi implementate de structurile aliate politice şi militare responsabile în acest sens, este o reacţie strict defensivă la comportamentul tot mai agresiv al Federaţiei Ruse în Vecinătatea Estică, mai ales începând cu anul 2014, când teritoriul ucrainean Crimeea a fost ilegal ocupat de către Rusia.
"Acest comportament continuă să se intensifice în prezent, în ciuda încercărilor NATO de a se angaja în dialog constructiv", adaugă MAE.
MAE arată că solicitarea ca postura forţelor NATO în toate statele Alianţei care au aderat după 1997, inclusiv trupe, să fie redusă conform cerinţelor Moscovei figurează deja în propunerile Rusiei cu privire la securitatea europeană, făcute publice în luna decembrie 2021.
"Această solicitare a fost deja respinsă fără echivoc ca inacceptabilă de către Alianţa Nord-Atlantică atât public, cât şi în cadrul dialogului NATO cu Rusia şi, respectiv, SUA-Rusia. O astfel de solicitare este inadmisibilă şi nu poate face obiectul unei negocieri, având în vedere că postura de descurajare şi apărare este nemijlocit conectată cu, şi este parte intrinsecă a mecanismului de apărare colectivă al NATO, asupra căruia niciun stat terţ nu poate avea drept de veto. Aliaţii au menţionat ferm că vor continua politica de consolidare a securităţii şi apărării colective, inclusiv prin prezenţa trupelor aliate pe teritoriul aliaţilor estici", precizează în sursa citată.
De asemenea, în comunicat se arată că alături de aliaţii săi, România va continua să susţină ferm, cu argumente bazate pe evoluţiile de securitate din Vecinătatea Estică, importanţa întăririi Flancului Estic, sens în care autorităţile române au salutat anunţurile recente ale SUA şi Franţei privind intenţia de amplasare de trupe în România, ca parte a posturii de descurajare şi apărare aliate.
"Totodată, România îşi exprimă speranţa că procesul de dialog deschis cu Federaţia Rusă în această perioadă va continua şi va conduce la dezescaladarea situaţiei de securitate, spre beneficiul întregului spaţiu euroatlantic", conchide MAE.
Garanţiile de securitate pe care Rusia caută să le obţină de la Occident includ prevederi care presupun plecarea forţelor NATO din România şi Bulgaria, a anunţat, vineri, Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, informează Reuters.
Moscova a cerut garanţii din partea NATO obligatorii din punct de vedere juridic potrivit cărora blocul militar va înceta să se mai extindă şi va reveni la graniţele sale din 1997.