MENIU

Putin promite să răzbune victimele atentatului de la Sankt Petersburg

Președintele rus, Vladimir Putin, urma să aibă o întrevedere cu omologul său din Belarus, Aleksandr Lukașenko, în momentul în care s-a anunțat explozia din stația de metrou din Sankt Petersburg, soldată cu 10 morți și circa 50 de răniți. Putin a promis că va face dreptate victimelor într-un scurt comunicat.

Vladimir Putin a declarat, ca urmare a atentatului de luni, că va face totul pentru a identifica motivele acestui act.

"Doresc să-mi exprim cele mai sincere condoleanțe rudelor celor care au fost uciși și răniți. Am vorbit deja cu șefii serviciilor speciale, cu directorul FSB, cu organele de drept, iar între timp, serviciile speciale își fac treaba. Vom evalua complet ceea ce s-a întâmplat, iar autoritățile orașului și cele federale vor face tot posibilul pentru a sprijini familiile cetățenilor uciși și răniți", a afirmat președintele rus, citat de euronews.com.

Camerele video de la metroul din Sankt Petersburg ar fi surprins imagini cu presupusul autor al atacului de luni, a declarat o sursa pentru Interfax. De asemenea, un martor a declarat că a văzut un bărbat lăsând o servietă într-un vagon de metrou şi mutându-se, apoi, în alt vagon, potrivit The Telegraph.

Prima imagine cu presupusul atacator de la metroul din Sankt Petersburg, publicată de presa rusă

Ministrul rus al Sănătății Veronika Skvortsova a declarat că numărul morților din atentat este de 10, iar cel al răniților se ridică la 37. Procurorul general al Rusiei a confirmat că este vorba de un atentat terorist.

Forțele de securitate ruse au dezamorsat luni dispozitivul explozibil găsit la o stație de metrou din centrul orașului Sankt-Petersburg, după deflagrația produsă anterior într-o altă stație, a anunțat, într-un comunicat, Comitetul Național Antitero, conform căruia nouă persoane au murit și 20 au fost rănite, transmite Reuters.

Bomba dezamorsată de genişti în staţia de metrou Ploşcead Vosstaniia din Sankt Petersburg se afla într-o geantă neagră şi conţinea „agenţi distructibili", au anunţat forţele de ordine citate de Russia Today.