MENIU

Putin, după atacul cu drone ucrainene asupra Moscovei: „Este un semn clar de activitate teroristă"

Vladimir Putin

Vladimir Putin crede că atacul asupra Moscovei este răspunsul Kievului pentru faptul că armata rusă a lovit zilele trecute sediul serviciilor militare de informaţii din Ucraina. Prin atacul cu drone ucrainene asupra Moscovei, autorităţile de la Kiev încearcă să intimideze cetăţenii ruşi şi să provoace un răspuns similar din partea conducerii ruse, a declarat Vladimir Putin, marți.

„Acesta este un semn clar de activitate teroristă", a spus liderul de la Kremlin. Scopul atacului cu drone asupra Moscovei este de a "provoca o reacţie din partea Rusiei", a explicat Putin.

Alte ameninţări puse la cale de regimul de la Kiev includ "încercări de a întrerupe activitatea la centrala nucleară din Zaporojie" şi "de a folosi unele dispozitive legate de industria nucleară", a continuat el.

Putin a subliniat însă că sistemul de apărare aeriană al Moscovei a funcţionat "fără probleme, în mod satisfăcător", deşi, a admis el, "mai este ceva de lucru".

„În general, este clar ce trebuie făcut pentru a întări apărarea aeriană a capitalei", a menţionat Putin.

Mai multe articole despre:
putin drone moscova