PUTIN atrage tot răul după războiul din Ucraina: „Am vrea să-l vedem înlăturat TOTAL!” - Cine face amenințarea
Invadarea Ucrainei și propaganda rusă atrag din ce în ce mai multe amenințări la adresa președintelui Vladimir Putin.
Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, este cel care a declarat că i-ar plăcea să-l vadă pe preşedintele rus Vladimir Putin "înlăturat cu totul" de la Kremlin. Chiar în aceste zile, în timpul summitului de la Bruxelles pe tema războiului din Ucraina.
„Dacă Europa şi lumea liberă vor pierde această bătălie, vor pierde acest război, noi nu vom mai fi în siguranţă, pentru că vom fi mereu sub ameninţare şi şantajaţi de Putin", a declarat Mateusz Morawiecki pentru Sky News, informează marţi dpa, relatează Agerpres.
"Am vrea să-l vedem (pe Vladimir Putin - n.red.) înlăturat total din cursă", a spus premierul Poloniei, adăugând că Putin reprezintă "o putere brutală".
La 24 februarie, Rusia a invadat Ucraina, în operațiunea militară specială anunțată de Putin în dimineața primei zile de război. Este primul act major de agresiune împotriva unui stat independent în Europa după Al Doilea Război Mondial.
Polonia este principala ţară de sosire a refugiaţilor din Ucraina. La începutul lunii martie, circa 100.000 de refugiaţi pe zi soseau la frontiera poloneză, dar numărul lor a scăzut, ajungând la aproximativ 20.000 în cursul lunii mai. Până în prezent, peste 3,5 de milioane de ucraineni s-au refugiat în țara vecină - Polonia.