MENIU

PUTIN anunță că vrea „să termine cât mai repede războiul din Ucraina” - Noul plan pregătit de președintele Rusiei

Vladimir Putin, președintele Rusiei

Declarație controversată făcută de Vladimir Putin în legătură cu războiul din Ucraina. Președintele rus anunță că vrea „să termine cât mai repede războiul”.

Rusia va face tot posibilul pentru ca conflictul din Ucraina să se termine cât mai curând posibil, a declarat vineri Vladimir Putin, Summit-ului Organizaţiei Cooperării de la Shanghai (SCO).

Președintele Rusiei dă vina pe Ucraina pentru continuarea războiului, pentru că, susține Putin,  refuză negocierea pentru incetarea conflictului.

Vladimir Putin a spus că vrea ”să termine cât mai repede posibil”, dar „Kievul refuză să negocieze”, potrivit TASS, în timpul întâlnirii sale cu premierul indian Narendra Modi, în marja Summit-ului SCO de vineri.

„Cunosc poziția dumneavoastră față de conflictul din Ucraina, îngrijorările pe care le exprimați în mod constant”, a menționat Putin în discuția cu premierul indian.

”Excelenţă, ştiu că nu este timpul de război”, i-a spus Narendra Modi lui Vladimir Putin la Samarkand, în marja summitului OCS.

Liderul indian a făcut aceste declaraţii la o zi după ce Vladimir Putin a recunoscut că China, principalul aliat al Rusiei, are ”îngrijorări” cu privire la Războiul rus din Ucraina.

Este prima lor întâlnire tête-à-tête de la invazia Ucrainei. Narendra Modi a subliniat importanţa ”democraţiei, diplomaţiei şi a dialogului”, iar cei doi lideri au discutat despre ”felul în care să se înainteze pe calea păcii”, potrivit premierului indian.

India s-a abţinut să condamne în mod explicit invazia rusă a Ucrainei, care a condus la o creştere vertiginoasă a preţului petrolului şi altor produse de bază.

„Facem tot ce ne stă în putință pentru a se termina cât mai curând posibil”, a mai spus Putin, dar a menționat  că „vrea să-și atingă obiectivele prin forță. (...) Așa cum se spune, pe câmpul de luptă”.