MENIU

Puterea miraculoasă a ouălor de Paște. Ce trebuie să faci cu cojile lor

Potrivit credinței populare, oul roșu de Paște are puteri miraculoase de vindecare și de îndepărtare a răului, fiind purtător de sănătate, frumusețe, vigoare și spor.

Culoarea roșie creștinii vopsesc ouăle reprezintă pe de o parte focul, cu puterea lui purificatoare, dar și sângele lui Iisus care s-a scurs pe cruce pentru mântuirea lumii.

Ciocnitul ouălor semnifică sacrificiul divinității primordiale și se face după reguli precise: persoana mai în vârstă (de obicei barbatul) ciocneste capul oului de capul oului ținut în mână de partener, în timp ce rostește cunoscuta formulă “Hristos a înviat!”, la care se răspunde “Adevărat a înviat!”.

La țară, oamenii au obiceiul ca, în dimineața din duminica Paștelui, să-și spele fața cu apa nouă sau apa neîncepută în care pun un ou roșu, având credința că astfel vor fi tot anul frumoși și sănătoși. După consumarea ouălelor, cojile roșii sunt păstrate pentru a fi puse în brazde, la arat, crezându-se astfel că pământul va da rod bun.

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: crestinortodox.ro