Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei s-a vaccinat împotriva COVID-19. Vasile Bănescu: Pledez pentru informarea despre imunizare de către preoți
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a anunțat public că s-a vaccinat împotriva COVID-19 și i-a îndemnat pe cei care ezită să facă vaccinul să se informeze din surse sigure și să ia „decizia cea mai bună pentru sănătatea lor şi a celor dragi”. Acesta a mai spus că susține „cu toată convingerea” implicarea preoților în informarea credincioșilor cu privire la campania de imunizare.
„Personal pledez cu toată convingerea pentru implicarea fiecăruia dintre noi în acest act firesc de informare onestă cu privire la o problemă acută și majoră care ține nu doar de sănătatea personală, ci și de cea comunitară. În calitatea temporară de persoană publică, îi îndemn personal pe cei ce încă ezită, să se informeze cât mai atent și din surse sigure cu privire la beneficiile vaccinului și, în urma consultării cu medicul de familie, sa ia decizia cea mai bună pentru sănătatea lor și a celor dragi. Eu am ales să o fac, vaccinându-mă”, a declarat Vasile Bănescu, relatează Agerpres.
Acesta a revenit și cu poziția favorabilă a Bisericii Ortodoxe Române privind vaccinarea împotriva COVID-19, precizând că susține „cu toată convingerea” implicarea preoților în informarea credincioșilor cu privire la campania de imunizare. Vasile Bănescu a precizat că informații despre imunizare sunt transmise credincioșilor și cu ajutorul broșurii oficiale pe care toate cultele religioase au primit-o în luna ianuarie de la Secretariatul de Stat pentru Culte.
„Ajutorul Bisericii există şi se traduce prin transmiterea din partea clericilor spre credincioşi a informaţiilor cuprinse în broşura oficială pe care toate cultele religioase au primit-o în ianuarie de la Secretariatul de Stat pentru Culte. Conţinutul acestei broşuri despre vaccin e cunoscut de preoţi. Ei îl comunică credincioşilor. Aşa au fost rugaţi. Clericii pot transmite informaţiile despre vaccinarea 'gratuită, sigură şi voluntară' aşa cum reies acestea dintr-un document asumat de cele mai înalte autorităţi medicale din România şi Europa. Este ceea ce pot face acum reprezentanţii cultelor, care, fără excepţie, sunt favorabile vaccinării”, potrivit comunicatului de presă al Bisericii Ortodoxe Române (BOR).