MENIU

Purtătorul de cuvânt al MAE rus Maria Zaharova îl acuză pe Biden de FAKE NEWS. Cum califică discursul susținut la ONU de liderul de la Casa Albă

Maria Zakharova, purtător de cuvânt MAE rus

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe Maria Zaharova califică drept „indecent” discursul susținut la ONU de președintele american Joe Biden și îl acuză pe acesta că l-a citat greșit pe Vladimir Putin atunci când s-a referit la folosirea armelor nucleare.

"Cât despre discursul președintelui Statelor Unite, consider că este absolut indecent modul în care a început, relatează HotNews.ro.

Indecent nu pentru că nu au ce face sau nu au dreptul să atingă alte țări. Cert este că ar fi început să-l citeze pe președintele Rusiei. Noi, așa cum facem întotdeauna, am început să verificăm cuvintele lui Biden. Biden le-a spus cu siguranță, dar președintele Rusiei nu a spus asta", a declarat Zaharova, conform conform agenției de presă ruse Ria Novosti, citate de The Guardian.

Ea a catalogat ca fiind „absolut propagandă” și „contrar celor spuse de fapt” modul în care Biden și presa americană au redat declarațiile susținute de Putin în discursul de miercuri către națiune.

"Să vorbim clar. Un membru permanent al consiliului de securitate al Națiunilor Unite și-a invadat vecinul, a încercat să ștergă de pe hartă un stat suveran. Rusia a încălcat fără rușine principiile de bază ale Cartei Națiunilor Unite – nu mai importantă decât interzicerea clară a țărilor să ia teritoriul vecinului lor cu forța. Din nou, chiar astăzi, președintele Putin a făcut amenințări nucleare deschise împotriva Europei și o nesocotire nesăbuită față de responsabilitățile unui regim de neproliferare", a afirmat Biden, în discursul de miercuri, susținut cu prilejul reuniunii Adunării Generale a ONU de la New York. 

Ulterior, Biden a adăugat: "Rusia a evitat idealurile de neproliferare îmbrățișate de orice altă națiune la cea de-a zecea conferință de revizuire a NPT. Și din nou, astăzi, așa cum am spus, ei fac amenințări nucleare iresponsabile că vor folosi arme nucleare".

Președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret privind mobilizarea parțială în Rusia. Măsurile de mobilizare vor începe pe 21 septembrie. Anunțul a fost făcut în declarația către țară susținută miercuri dimineață. Liderul rus a invocat o amenințare directă la adresa Rusiei, coordonată de NATO și marile puteri occidentale, în fața căreia Moscova va folosi toate resursele posibile, sugerând din nou apelarea la arsenalul nuclear.