MENIU

Punctul de pensie crește de la 1 iulie. Ce înseamnă acest lucru?

Lia Olguța Vasilescu a afirmat că dorește să intre cu legea pensiilor în dezbatere publică cât mai curând. Ministrul Muncii a spus că de la 1 iulie punctul de pensie se va majora la 1100 lei și a dat asigurări că până la sfârșitul guvernării PSD-ALDE punctul de pensie va ajunge la 1775 lei.

„Data de 1 iulie este cunoscută de toată lumea că se va mări punctul de pensie, care va ajunge la 1100 de lei, și sperăm să terminăm calculele cât mai repede, astfel încât să intrăm și cu legea pensiilor în dezbatere publică. N-am pus deloc presiune pe angajații Casei Naționale de Pensii, pentru că îmi doresc foarte mult să fie o lege bună, care să fie agreată de pensionari. Poate nivelul de așteptare este foarte ridicat, asta pentru că și dvs, ca post de televiziune, abordați acest subiect și poate s-a creat niște așteptări în rândul oamenilor. În mod sigur vor avea pensiile crescute. Așa cum scrie în programul de guvernare, punctul de pensie trebuie să ajungă la finalul guvernării noastre la 1775. Deci o dublare față de data la care am preluat această guvernare, dar, atenție, asta se va face și cu noua lege a pensiilor și fără noua lege a pensiilor. Punctul de pensie putem să-l calculăm și pe actuala legislație. În ceea ce privește legea pensiilor, acolo sunt niște corecții de făcut, sunt formule de calcul pe care încercăm să le aplicăm. Cert pot să vă spun că orice ban pe care îl vom avea la buget va merge la sistemul de pensii”, a spus Lia Olguța Vasilescu, la un post de televiziune.

Mai multe articole despre:
pensie Olguţa Vasilescu punct de pensie