Psihologii ne spun să facem acest lucru înainte să ne dăm jos din pat. Află de ce
Un psiholog de la Universitatea Harvard ne spune ce să facem pentru a avea o zi încununată de succes. Este vorba despre un gest aparent lipsit de importanță, care ne conferă un tonus maxim pe întreaga zi.
Psihologul Amy Cuddy, care predă psihologia la la Harvard, a declarat că, dacă ne întindem în fiecare dimineață la maximum, înainte să ne dăm jos din pat, aceasta stimulează creierul și pornim la drum cu senzația că suntem mai încrezători în forțele proprii.
Dacă ne trezim greu și suntem lipsiți de motivație, acest lucru ne va ajuta foarte mult să ne revenim și să avem dimineți mai plăcute.
Regula este ca, înainte să punem picioarele pe podea, trebuie să rămânem întinși pe pat câteva minute și să ne întindem cât de mult putem. Această mișcare se numește „poziția puterii”. Te întinzi astfel încât să pari că ești cât mai mare și puternic.
Creierul percepe această mișcare ca atare și, chiar dacă, în general, nu ești o persoană încrezătoare, s-ar putea să devii, încetul cu încetul, datorită acestui mic exercițiu.
„Când te prefaci că ești mai puternic, poți deveni realmente mai puternic”, spune Amy Cuddy.
Pe de altă parte, dacă dormi în poziție fetală, acest lucru are exact un efect invers. Așadar atenție la micile gesturi și ritualuri zilnice - ele pot să facă diferența.