MENIU

PSD pregătește lovitura de grație pentru Pilonul II de pensii. Modificările, gata în iunie

PSD pregătește lovitura de grație pentru Pilonul II de pensii. Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a anunțat că la nivelul ministerului se studiază foarte intens modificarea legislativă care va permite cetățenilor să treacă de la Pilonul II de pensii la Pilonul I. Premierul Dăncilă a anunțat joi că proiectul este o prioritate pentru guvernul PSD-ALDE și că modificările vor fi gata în iunie.

Teodorovici a precizat că această trecere va fi una opțională pentru fiecare cetățean, oamenii urmând a lua o decizie abia după ce vor cunoaște toate elementele.

Această inițiativă este o nouă capcana marca PSD-ALDE. Trecerea de la Pilonul II de pensii la Pilonul I este perdantă din start. Pilonul II este administrat privat, iar banii sunt investiți, în timp ce Pilonul I este administrat de stat.

Acesta ar fi a doua mare lovitură pentru Pilonul II, după reducerea contribuției de la 5, 1% la 3,75%.

Finalizarea cadrului legislativ privind dezvoltarea pilonului II de pensii reprezintă una dintre priorităţile trimestrului următor, a mai anunţat premierul Viorica Dăncilă.

"Finalizarea cadrului legislativ privind dezvoltarea pilonului II de pensii reprezintă una din priorităţile trimestrului următor, iar în acest sens ne vom asigura că nicio persoană nu va avea o pensie diminuată, de la stat, dacă contribuie la pilonul II de pensii", a declarat Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

Ea a precizat că a fost formată o echipă care poartă discuţii cu administratorii de pensii private şi cu asociaţiile de beneficiari.

"Am format o echipă, care poartă discuţii cu administratorii de pensii private şi cu asociaţiile de beneficiari de aceste pensii private, pentru a crea un cadru nou, un cadru european, cu mai multă deschidere pentru economisire şi investiţii. Ne propunem ca, până la sfârşitul trimestrului II, acest nou cadru legal să obţină avizul Autorităţii de Supraveghere Financiară şi apoi să poată fi aprobat în Guvern", a mai afirmat Dăncilă.

Mai multe articole despre:
PSD pensii lovitură pilonul II