MENIU

PSD o atacă brutal pe Firea, cu armele Opoziției: ”Nu s-a făcut nimic în București!”

Gabriela Firea

Gabriela Firea este atacată violent din PSD cu argumentele pe care Opoziția le-a tot adus în ultimii doi ani: nu a făcut nimic concret în București. Atacul vine sub forma unei scrisori semnate de consilierul general Orlando Culea, care cere demiterea lui Firea de la șefia Organizației PSD București. 

Consilierul general social-democrat Orlando Culea a anunţat că a lansat o petiţie în care solicită conducerii PSD iniţierea "urgentă" de alegeri în Organizaţia Bucureşti, considerând că demiterea Gabrielei Firea "este o necesitate".

"Această petiţie este scrisă şi semnată de mine, e iniţiativa mea prin care solicit de urgenţă conducerii PSD să organizeze alegeri la nivelul Organizaţiei PSD Bucureşti pentru schimbarea actualei conduceri, întrucât consider că este afectată imaginea partidului prin acţiunile pe care primarul general le-a întreprins (...). Eu nu sunt dispus ca partidul să deconteze aceste eşecuri", a declarat Culea, marţi, pentru Agerpres.

El a spus că bucureştenii nu au votat pentru "vouchere şi concerte săptămânale" pe bani publici.

"Demiterea doamnei Gabriela Firea nu mai este o opţiune, ci o necesitate. (...) Dragi colegi! Situaţia actuală din cadrul Organizaţiei PSD Bucureşti impune luarea unei decizii imediate în legătură cu conducerea. Trebuie să reflectăm şi să luăm atitudine. Nu s-a făcut nimic. Este grav şi ruşinos. Aceste eşecuri sunt decontate de partid. Nu este normal. Bucureştenii nu au votat pentru vouchere şi concerte săptămânale, pe bani publici. Lansez această petiţie, prin care solicit conducerii PSD organizarea urgentă de alegeri la nivelul Organizaţiei PSD Bucureşti. Schimbarea actualei conduceri este necesară pentru a putea duce la îndeplinire programul de guvernare locală pe care partidul nostru şi l-a asumat în campanie. Vă aştept, dragi colegi, să semnăm împreună această petiţie (...) pentru un management profesional la nivelul Organizaţiei PSD Bucureşti şi al Primăriei Municipiului Bucureşti! Semnaţi pentru oraşul nostru!", se arată în documentul adresat de Orlando Culea colegilor săi din PSD Bucureşti.

El acuză lipsa de activitate a PSD Bucureşti. "Conducerea PSD Bucureşti a uitat să funcţioneze ca o organizaţie şi vedem mai nou pe reţelele de socializare, căci doar acolo mai funcţionează, că a devenit un instrument de promovare a paginii primarului general. Lipsa de activitate a acestei organizaţii nu face cinste Partidului Social Democrat şi nici cetăţenilor bucureşteni care au crezut în noi", relevă petiţia.

Conform sursei citate, acest moment este unul de cumpănă. "Mizăm pe deschiderea către cetăţeni, comunicarea şi munca în echipă. Aceste valori stau la baza Statutului Partidului Social Democrat, Statut care a fost încălcat în nenumărate rânduri de către conducerea interimară a organizaţiei de Bucureşti. Conflictele din ultima perioadă nu au ce căuta în această mare familie. Aşa cum prevede şi statutul nostru (Articolul 30 alineatul (8) - Membrii Partidului Social Democrat au obligaţia de a milita pentru păstrarea şi întărirea partidului), considerăm imperios necesară demiterea doamnei Gabriela Firea, alături de întreaga conducere a Organizaţiei PSD Bucureşti şi demararea procedurilor de organizare a alegerilor interne", se arată în petiţie.

Potrivit acesteia, toate marile proiecte din Primăria Capitalei se fac doar pentru imaginea primarului general, Gabriela Firea, iar pe ordinea de zi sunt puse doar proiectele care convin edilului.

"Nu doar consilierii şi membrii PSD sunt nemulţumiţi de activitatea primarului general al capitalei, ci toţi bucureştenii. Sunt proiecte bune, benefice pentru cetăţeni, ale consilierilor, care stau în sertare, iar pe ordinea de zi se pun doar cele care convin primarului general. Din păcate, lucrurile mari în Primărie se fac doar pentru imaginea unei singure persoane. Exemplu: acordarea titlului de cetăţean de onoare este o atribuţie exclusivă a Consiliului General, dar la decernarea titlului nu a participat niciodată vreun consilier general, doar doamna primar. Nu este normal şi nici corect. Un alt eveniment neplăcut îl are protagonist pe domnul Aurelian Bădulescu, viceprimarul Primăriei Municipiului Bucureşti, căruia îi cerem excluderea din partid. Resursa umană a Partidului Social Democrat este recunoscută şi, în acest sens, propunem numirea unui viceprimar din rândul membrilor oneşti şi bine pregătiţi", se susţine în petiţie.

Documentul menţionează că numai astfel se vor putea repune bazele unei organizaţii puternice. "Considerăm că doar aşa, cu nouă conducere, vom putea repune bazele unei organizaţii puternice, care să redevină un model de bune practici pentru celelalte judeţe ale ţării. Vă rugăm să trataţi demersul nostru ca pe un pas natural în efortul comun de a ţine unită marea familie social-democrată. Credem că, numai în acest fel, Partidul Social Democrat poate îndeplini Planul de guvernare şi, implicit, aşteptările electoratului, dar şi ale membrilor şi simpatizanţilor noştri", mai relevă sursa citată.

Mai multe articole despre:
PSD Bucureşti Gabriela Firea Voucher