PSD-iști certați pentru că i-au urat ”sănătate” lui Mihai Tudose
Tinerii social-democrați s-au săturat să fie certați la fiecare ședință, pentru că nu sunt supuși în totalitate partidului. Nu este pentru prima dată când membri, care și-au spus opinia pe Facebook la dieferite postări, au fost certați și amenințați de conducerea locală a PSD Brăila.
”Ieri, am participat la o ultimă ședință a organizației Județene PSD Brăila ca reprezentant al organizației de tineret și înlocuitor al președintelui organizației locale din care fac parte”, povestește pe Facebook Negru Marius Cătălin, tânăr cu vechime de 17 ani în PSD, dar căruia cuțitul i-a ajuns la os.
Marius spune că i-a văzut pe cei din conducerea PSD cum reproșau unor membri de partid că dau like-uri și adresau comentarii personale, fară caracter politic, vicepreședintelui Pro România, Mihai Tudose, în perioada în care acesta avea probleme de sănătate.
”Am crezut inițial că doar elanul si entuziasmul specific vârstei mă face să gândesc mai tranșant și să apreciez corectitudinea, dar am discutat după ședință cu un membru PSD mai vârstnic, Lupu Ion (cer scuze că dezvălui o discuție fără acordul dumnealui) și acesta mi-a spus: „PSD, un partid în care nu se respectă anumite prevederi din statut, nu este recunoscută munca din campanie și în general activitatea depusă pentru partid și sunt promovate persoane numai din unele organizații și nu cunosc motivele eu ca simplu membru. Ma gândesc serios si eu daca mai e cazul să fac parte din PSD. Deci tensiunea din ultimul timp si problemele nu sunt percepute doar de mine, ca tînăr!„, explică Marius, în postarea lui.
În cadrul ultimei conferințe de presă, fostul premier Mihai Tudose spunea că membri PSD care îndrăznesc să sară din tiparul impus de conducerea partidului, chiar și cu un like, sau un comentariu de încurajare, sunt aspru criticați și sancționați de liderii locali.
”La nivel de PSD a început o agitație foarte mare, au fost convocați, sunați, amenințați, li s-a sugerat că li se taie fondurile, că își pierd mandatele și așa mai departe!”, spunea Mihai Tudose în conferința de presă.
Atenționările lui Mihai Tudose se adeveresc prin faptul că tot mai mulți tineri au ales să părăsească PSD, chiar și după ani buni de muncă. Partidul, cu cea mai mare și mai frumoasă organizație de tineret, a ajuns să-și numere pe degete membri. Postarea lui Marius a atras like-uri și comentarii de susținere, semn că nu este singurul tânăr din organizație care și-a dat seama, la timp, că PSD nu mai este un partid care să ofere un viitor tinerilor.
”Eu, înainte de a „merita mai mult în europa” vreau să merit mai mult respect in România și în comunitatea din care fac parte, înainte de a fi „mândru că sunt român” vreau să fiu mândru că sunt OM!!! Înțeleg că la PSD, aceste valori nu există și se dorește doar un fel de supunere oarbă, precum în PCR. Prezenta declarație ține loc de demisie, înțelegând că cei 3-4 din conducere doresc să rămână singuri pentru a performa cu acest partid”, a declarat Negru Marius Cătălin.
Mai mult detalii despre acest subiect puteți citi pe Realitateadebraila.net