PSD atrage atenția asupra modificării Contractului Cadru de la CNAS. „În loc să le asigure prevenție și tratament, guvernanții caută să îi lovească și mai rău pe vârstnici”
Partidul Social Democrat privește cu îngrijorare modificarea adusă Contractului Cadru de servicii de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Într-o postare pe Facebook, formațiunea politică afirmă că medicii de familie vor fi descurajați să mai acorde asistență medicală pensionarilor, deoarece, conform comunicatului social-democraților, punctajul acordat pentru tratarea persoanelor de peste 60 de ani va scădea drastic.
"După ce le-au înghețat pensiile, Guvernul Cîțu mai aplică o lovitură vârstnicilor tăindu-le și din serviciile de sănătate în plină pandemie!
Astfel, în proiectul Contractului Cadru, propus de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, medicii de familie sunt descurajați să mai acorde asistență medicală pensionarilor prin scăderea drastică și cinică a punctajului acordat pentru tratarea persoanelor de peste 60 de ani. Asta în condițiile în care este evident că vârstnicii fac parte din categoriile vulnerabile și expuse riscurilor de sănătate.
Este revoltător că au putut să se gândească la o asemenea enormitate! În loc să le asigure prevenție și tratament, guvernanții caută să îi lovească și mai rău pe vârstnici.
PSD este alături de pensionari și de medicii de familie care cer retragerea urgentă a acestui proiect de contract cadru.
Iar dacă noul ministru al Sănătății acceptă această nouă mizerie la adresa vârstnicilor, înseamnă că nu s-a schimbat nimic față de mandatul dezastruos al lui Vlad Voiculescu!", se arată în comunicatul PSD postat pe pagina de Facebook.