PSD, atac fără precedent la monumentele istorice. "Se dă mână liberă rechinilor imobiliari"
Mai mulți deputați PSD au depus un proiect de lege prin care elimină din Legea construcțiilor prevederea potrivit căreia intervențiile fără autorizație asupra monumentelor istorice este infracțiune, pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Un grup de parlamentari PSD, în frunte cu deputatul Florin Iordache, a decis că monumentele istorice din România nu merită niciun fel de protecție în fața rechinilor imobiliari.
Aceștia vor modificarea Legii privind autorizarea lucrărilor de construcții (Legea nr. 50/1991), astfel încât să fie dezincriminată realizarea oricărui tip de construcție fără existența unei autorizații de construire. Impactul va fi unul extrem de negativ, spun arhitecții și specialiștii.
Șerban Țigănas, președintele Ordinului Arhitecților din România, este de părere că "este un atac la integritatea patrimoniului construit din România, patrimoniu care este cu greu apărat de cei care trebuie să o facă și în condițiile actuale".
Roxana Wring, consilier general București, cere deputatilor PSD să nu promoveze inițiative legislative care servesc doar rechinilor imobiliari. Primarii din Iași și Oradea spun că propunerea trebuie nuanțată, în funcție de gravitatea intervențiilor, potrivit Hotnews.ro.
Platforma România 100 atrage atenția asupra faptului că eliminarea incriminării existente va avea un efect devastator asupra monumentelor istorice.
"Proprietarii unor astfel de monumente istorice vor putea demola sau dezafecta părți din monument fără frica unui dosar penal. Soluția rezolvării situațiilor privind emiterea foarte greoaie a autorizațiilor de construire este modificarea procedurii de autorizare în sine, iar nu dezincriminarea unor intervenții neautorizate", se arată într-un comunicat al platformei lui Dacian Cioloș.
"Florin Iordache vrea să elimine din Legea construcțiilor prevederea potrivit căreia realizarea de lucrări de construcții sau consolidare fără autorizație asupra monumentelor istorice este infracțiune. Probabil că pentru domnul Iordache hoția trebuie introdusă în Patrimoniul Mondial UNESCO. Este singura explicație psihologică", a scris pe pagina sa de Facebook și Clotilde Armand, de la USR.
În prezent, pentru lucrări fără autorizație asupra unui monument istoric se riscă o pedeapsă cu închisoarea. După ce se va adopta proiectul parlamentarilor PSD, săvârșirea unor astfel de fapte nu va mai putea fi sancționată nici măcar cu amendă.
Dezincriminarea va avea efect retroactiv: orice faptă anterioară de realizare fără autorizație a unor intervenții asupra unei clădiri protejate sau a unui monument nu va mai constitui infracțiune, iar făptuitorii nu vor mai fi ținuți răspunzători.
"Ne întrebăm dacă este o simplă coincidență faptul că Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași a început de curând urmărirea penală (în dosarul nr. 1874/P/2018) pentru modernizarea sediului filialei județene PSD Iași fără autorizație de construire, deși sediul se afla pe lista monumentelor istorice", spun reprezentanții Platformei 100.