PS Macarie, după vizita la familia Bodnariu: "Nu am găsit nicio urmă de iresponsabilitate"
Preasfinţitul Macarie, Episcopul Ortodox al Europei de Nord, a povestit, într-o intervenţie telefonică la emisiunea "Jocuri de Putere", de la Realitatea TV, cum a decurs vizita sa la familia Bodnariu. În opinia PS Macarie, atât familiei Bodnariu, cât şi familiei Nan - care se află într-o situaţie similară -, li s-a făcut o nedreptate de către autorităţile norvegiene.
"Zilele acestea mă aflu în Norvegia, alături de familii care sunt în mare încercare. Acum sunt dincolo de cercul polar, unde am vizitat o familie ortodoxă. În aceeaşi încercare precum familia Bodnariu, se află şi o familie ortoxă - familia Nan. Marea mea bucurie a fost să găsesc familii foarte responsabile, cu o conştiinţă creştină care nu lasă urmă de îndoială în ce priveşte responsabilitatea şi conştientizarea situaţiei grave. Nu am găsit nicio urmă de iresponsabilitate sau fundamentalism religios. M-au primit cu multă căldură, am simţit că suferinţa lor e cumplit de greu de suportat", a explicat PS Macarie, la Realitatea TV.
Episcopul Ortodox al Europei de Nord a atras atenţia cu privire la gravitatea traumelor provocate părinţilor şi copiilor prin separarea forţată. El nu a exclus existenţa unor "erori care pot apărea în relaţia dintre părinţi şi copii", dar a subliniat că acestea pot fi rezolvate doar în sânul familiei.
"În calitate de frate creştin şi părinte, mărturisesc ce văd şi simt: o durere greu de expus în vorbe. Fiecare dintre noi, din poziţia în care suntem, avem obligaţia morală să susţinem valorile familiale. (...) Avem obligaţia morală să veghem ca nu cumva tăvălugul abordărilor stric instituţionale să reducă sufletul şi relaţiile din societate la abordări statistice şi teoretice. E vorba de oameni, de suflete, care sunt foarte fragile", a spus PS Macarie.
"La familia Bodnariu, cât şi la familia Nan, am fost primit cu multă dragoste şi căldură sufletească şi le-am adus mângâiere şi încurajare. În aceste mome grele de mare încercare e important să fim alături unii de alţii. La început, soţii Bodnariu nu mi-au putut spune nimic. Au plâns la pieptul meu şi eu am plâns împreună cu ei, apoi ne-am şters lacrimile şi am vorbit. Sunt traumatizaţi atât părinţii, cât şi copiii. Am făcut şi fac apel la toate autorităţile competente, preocupate de interesul copiilor, să găsească soluţiile cele mai potrivite pentru ca ei să-şi găsească pacea şi liniştea. Numai familiile îşi pot asuma cu adevărat rolul de creştere şi educare echilibrată a copiilor. (...) Familia Bodnariu a fost dispusă să transmită mai mult; familia Nan m-a rug să păstrez confidenţialitatea, încredinţându-mi mie necazul lor", a mai povestit Episcopul Ortodox al Europei de Nord.
Copiii familiei românului Marius Bodnariu, inginer IT, şi ai soţiei sale norvegiene Ruth, asistentă medicală, au fost luaţi de la părinţi de serviciul de protecţie a copilului din Norvegia - Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor, relatează Mediafax. Cei cinci copii au fost plasaţi în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei, potrivit reprezentanţilor familiei.
Ambasadorul României la Oslo, Adrian Gabriel Davidoiu, consulul ambasadei, Mihai Oprescu şi un expert trimis din centrala MAE au avut o întâlnire, în 12 ianuarie, cu familia Bodnariu şi cu avocatul acesteia, anunţa MAE, care preciza că minorii vor putea fi vizitaţi de consul.
Partea norvegiană a dat asigurări că există "garanţii proceasule pentru părinţi" şi a reiterat faptul că ancheta Barnevernet nu a pus în discuţie aspecte de natură religioasă, fapt confirmat şi de familie.