Provocări fără precedent în Moldova - Lucian Bode: „Contextul de securitate din regiune ne obligă să ne coordonăm îndeaproape”
Lucian Bode - ministrul de Interne a avut, luni, o întrevedere cu Ana Revenco, ministrul afacerilor interne din Republica Moldova, pe fondul provocărilor de securitate din țara vecină.
„Pe fondul celor mai recente evoluții de securitate regională, am avut astăzi o nouă întrevedere cu doamna Ana Revenco, ministrul afacerilor interne din Republica Moldova, recent reînvestită în funcție. Contextul de securitate din regiune ne obligă să ne coordonăm îndeaproape și să gestionăm proactiv situațiile deosebite cu care ne confruntăm.
Sunt convins că acțiunile noastre de acum vor consolida pe termen lung reziliența statelor noastre și vor susține o apropiere ireversibilă a Republicii Moldova de Uniunea Europeană și de România.
Într-o perioadă în care instituțiile de ordine și siguranță publică din Republica Moldova trebuie să răspundă unor provocări fără precedent, instruirea la cele mai înalte standarde UE pe care România o va furniza este esențială pentru creșterea rezilienței în fața acestor provocări”, a spus Lucian Bode.